

Parlamentul ungar a aprobat marţi revocarea puterilor nelimitate acordate premierului Viktor Orban pe perioada stării de urgenţă instaurate pentru combatarea epidemiei de COVID-19, care i-au permis liderului naţionalist să guverneze prin decrete timp de peste două luni, ceea ce a atras critici internaţionale aprinse, transmit AFP şi Reuters.
Proiectul de lege, înaintat de şeful cancelariei premierului, Gergely Gulyas, a fost aprobat marţi cu 192 de voturi pentru şi niciunul împotrivă, precizează MTI.
Data efectivă de la care va fi ridicată starea de urgenţă va fi decisă de guvern. Ministrul justiţiei, Judit Varga, a declarat anterior că se aşteaptă ca ridicarea stării de urgenţă să intre în vigoare la 20 iunie.
Potrivit MTI, parlamentul a mai adoptat marţi - cu 135 de voturi pentru, 54 contra şi trei abţineri - un proiect, înaintat tot de şeful cancelariei lui Orban, ce prevede măsuri sanitare temporare referitoare la epidemie şi starea de pregătire epidemiologică.
Legislaţia adoptată la 30 martie i-a acordat premierului naţionalist Viktor Orban puteri aproape depline, pe durată nedeterminată, pentru combatarea epidemiei, notează AFP.
Budapesta şi-a atras astfel critici aprinse din partea opoziţiei, dar şi a numeroşi responsabili europeni, care l-au acuzat pe Viktor Orban de subminarea democraţiei în această ţară din Uniunea Europeană. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |