Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că manifestaţiile din ultimele săptămâni din SUA împotriva rasismului şi violenţelor poliţiei sunt expresia unor "crize interne profunde", relatează AFP.

"Bineînţeles, ce se întâmplă (în SUA) este expresia unor crize interne profunde", a afirmat Putin, în cadrul unui interviu difuzat duminică de postul public de televiziune Rossia 1.

Afirmaţia sa a venit ca răspuns la o întrebare despre evenimentele din SUA şi este primul său comentariu despre situaţia din America.

"În realitate, observăm acest lucru de mult timp, de la venirea la putere a preşedintelui în exerciţiu (Donald Trump), care a câştigat în mod absolut clar, în mod democratic", a adăugat preşedintele rus.

"Însă tabăra care a pierdut (alegerile) a inventat tot fel de ficţiuni pentru a pune la îndoială legitimitatea" lui Donald Trump, a mai spus Vladimir Putin.

În 2016, alegerea lui Trump a fost urmată de acuzaţii de ingerinţă a Rusiei în favoarea sa, respinse cu vehemenţă de Moscova.

Potrivit lui Putin, lupta împotriva pandemiei de coronavirus "a scos la lumină probleme generale" în SUA.

Moartea la sfârşitul lunii mai a afro-americanului George Floyd în timpul arestării sale de poliţia din Minneapolis a declanşat în SUA un val de proteste împotriva rasismului şi violenţelor poliţieneşti.

Putin a afirmat de asemenea că Moscova se descurcă mai bine decât Washingtonul în lupta împotriva pandemiei.

"În timp ce noi, cu voia lui Dumnezeu, ieşim din situaţia legată de coronavirus cu pierderi minime, în SUA nu se întâmplă acelaşi lucru", a declarat el.

Rusia a confirmat duminică peste 8.800 de noi cazuri de coronavirus, totalul ajungând la aproape 529.000 de contaminări, al treilea cel mai ridicat bilanţ din lume, după SUA şi Brazilia.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.