

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a comparat 'ideologia' LGBT cu îndoctrinarea comunistă, într-un discurs de campanie susţinut sâmbătă, în contextul în care drepturile persoanelor LGBT au devenit un subiect intens dezbătut înaintea scrutinului prezidenţial de la 28 iunie, într-o ţară extrem de catolică, relatează Reuters.
Duda este un aliat al partidului naţionalist aflat la guvernare Lege şi Justiţie (PiS), care respinge promovarea drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender (LGBT), susţinând că este vorba de o influenţă străină care subminează valorile tradiţionale ale Poloniei.
Miercuri, Duda a lansat câteva propuneri electorale incluse într-un pachet numit 'Cardul Familiei', printre care promisiunea de a nu le permite cuplurilor gay să se căsătorească sau să adopte copii şi promisiunea de a interzice predarea chestiunilor LGBT în şcoli.
"Timp de 40 de ani, generaţia părinţilor meu s-a luptat să elimine ideologia comunistă din şcoli, pentru a nu le fi impusă copiilor. Pentru ca tineretul, copiii, soldaţii şi organizaţiile de tineri să nu poată fi îndoctrinate", a declarat Duda în cadrul unui miting electoral în oraşul Brzeg din sud-vestul ţării.
"Ei nu au dus această luptă pentru a apărea o nouă ideologie, şi mai distructivă", a adăugat el.
Candidaţii de opoziţie şi grupurile de apărare a drepturilor LGBT au condamnat discursul lui Duda.
'Dragostea nu exclude', un grup civic polonez, a precizat pentru Reuters că propunerile lui Duda sunt similare cu decizia guvernului rus de a interzice 'propaganda homosexuală'.
Candidatul de stânga Robert Biedron, primul politician polonez deschis homosexual, i-a cerut lui Duda, într-o postare pe Twitter, "să pună capăt urii".
În acest an, într-un sondaj realizat de organizaţia neguvernamentală ILGA-Europe, cu sediul la Bruxelles, Polonia a fost votată drept ţara din UE cu situaţia cea mai proastă în privinţa drepturilor LGBT.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |