

Mii de manifestanţi au participat sâmbătă la marşuri de protest în mai multe oraşe elveţiene, denunţând rasismul şi brutalitatea poliţiei, în pofida interdicţiei privind adunările publice de peste 300 de persoane, impusă de autorităţi pentru a preveni răspândirea COVID-19, informează AFP şi Reuters.
Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Zurich unde, conform poliţiei, s-au adunat peste 10.000 de persoane, majoritatea îmbrăcaţi în negru. Protestatarii care au mărşăluit prin centrul oraşului au afişat pancarte cu mesaje precum "Vieţile negrilor contează", "Şi rasismul este o pandemie" sau "Nu pot respira", cu referire la moartea lui George Floyd în SUA, pe 25 mai, sub genunchiul unui poliţist alb.
Poliţia a declarat că protestul din Zurich a fost în cea mai mare parte paşnic, doar câteva sute de membri ai mişcării stângii radicale lansând proiectile spre sfârşitul după-amiezii, incident în urma căruia un ofiţer de poliţie a fost rănit. Mai multe persoane au fost arestate, potrivit poliţiei din Zurich.
Câteva mii de persoane au participat, de asemenea, la o demonstraţie neautorizată, dar paşnică, în faţa clădirilor guvernului şi parlamentului din capitală, potrivit agenţiei de ştiri elveţiene ATS.
Adunări de amploare mai redusă au mai avut loc şi în alte oraşe, cu excepţia Genevei, unde aproximativ 10.000 de persoane au luat parte la un marş împotriva rasismului în cursul săptămânii.
La Lausanne, 1.000 de persoane s-au adunat într-o piaţă centrală la sfârşitul după-amiezii pentru o demonstraţie autorizată, potrivit unui fotograf AFP. Manifestanţii au denunţat violenţa poliţiei americane, dar şi pe cea a poliţiştilor elveţieni. Potrivit organizatorilor, în ultimii patru ani au existat trei cazuri de deces ale unor bărbaţi negri din cauza poliţiei în Lausanne şi în împrejurimi.
Mai mulţi protestatari au purtat pancarte pe care era scris numele lui George Floyd, dar şi cel al lui Mike Ben Peter, un nigerian ucis în Lausanne în 2018, după ce a fost ţintuit la pământ de poliţie în circumstanţe similare. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |