COD GALBEN: 07-08-2020 ora 10 Intre 07 și 08 august;Fenomene vizate se va semnala 07 și 08 august in 07 și 08 august;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oraşul Minneapolis din nordul SUA a fost miercuri seara pentru a doua zi consecutiv scena unor proteste violente, după moartea unui bărbat de culoare survenită ca urmare a arestării sale de către poliţie, relatează AFP, dpa şi Reuters.

Manifestanţii, unii având feţele acoperite, au incendiat un magazin de piese auto şi au vandalizat un supermarket, amândouă situate în apropierea secţiei de poliţie unde lucrau înainte de a fi concediaţi, marţi, ofiţerii acuzaţi de uciderea lui George Floyd.

Poliţiştii au lansat gaze lacrimogene şi au format un scut pentru a-i împiedica pe protestatari să pătrundă în comisariat. Unii manifestanţi au aruncat în ofiţeri cu pietre, sticle şi alte proiectile.

Marţi seara, geamurile unei alte secţii de poliţie au fost sparte de manifestanţi, iar poliţia a răspuns cu gaz lacrimogen şi gloanţe de cauciuc.

Familia lui George Floyd, în vârstă de 46 de ani, decedat în urma unei arestări brutale a cărei înregistrare video a devenit virală, a cerut miercuri ca poliţiştii implicaţi să fie inculpaţi pentru omucidere.

Cei patru au fost concediaţi, dar sunt anchetaţi în libertate.

Primarul din Minneapolis, Jacob Frey, s-a întrebat miercuri "de ce omul care l-a ucis pe George Floyd nu este în închisoare". "Dacă dvs. sau eu am fi făcut acest lucru, în momentul acesta am fi fost după gratii", a afirmat primarul.

Cazul l-a făcut să reacţioneze şi pe preşedintele Donald Trump, care a asigurat pe Twitter că a cerut poliţiei federale FBI şi Departamentului Justiţiei să facă lumină în privinţa acestei morţi "triste şi tragice", promiţând familiei şi prietenilor bărbatului că "se va face dreptate".

Un video filmat luni de o trecătoare arată cum un agent îl ţine la sol pe Floyd timp de mai multe minute, cu un genunchi pe pieptul bărbatului, care se plânge că nu mai poate respira. Agentul, un alb, îi răspunde să stea calm, iar un al doilea poliţist îi ţine la distanţă pe trecătorii care încep să se strângă, în timp ce cel ţintuit la pământ încetează să se mai mişte şi pare inconştient.

Alte înregistrări nou apărute par să elimine ipoteza avansată de poliţie în sensul că George Floyd, bănuit că încercase să plaseze o bancnotă de 20 de dolari falsă, s-ar fi opus arestării. Imaginile preluate de camerele de supraveghere ale restaurantului în faţa căruia a fost arestat îl arată cu mâinile încătuşate la spate şi mergând spre maşina patrulei de poliţiei, condus de un poliţist, dar fără a opune rezistenţă.

Numeroase personalităţi au denunţat un comportament violent nejustificat din partea poliţiştilor împotriva unei persoane de culoare. Senatoarea afro-americană Kamala Harris, fost procuror, a evocat un "act de tortură" şi o "execuţie publică" într-o societate marcată de rasism.

Candidatul democrat la prezidenţialele din noiembrie Joe Biden, fost vicepreşedinte, a remarcat la rândul său că tragedia "nu a fost un incident izolat, ci face parte dintr-un ciclu sistematic al nedreptăţii care continuă să existe în această ţară".

Biden a menţionat că moartea lui George Floyd aminteşte de un caz similar petrecut în 2014, la New York, când tot un bărbat de culoare, Eric Garner, a murit asfixiat în timpul arestării sale de către poliţişti albi care îl bănuiau că vinde ţigări de contrabandă. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.