COD GALBEN: 02-07-2020 ora 10 Intre 02 - 03 iulie se va semnala caniculă şi disconfort termic COD PORTOCALIU: 02-07-2020 ora 10 Intre 02 iulie, ora 18:00 – 03 iulie, ora 06:00 se va semnala instabilitate atmosferică accentuată COD GALBEN: 02-07-2020 ora 10 Intre 03 iulie, ora 06:00 – 04 iulie, ora 10:00 Fenomene vizate se va semnala 03 iulie, ora 06:00 – 04 iulie, ora 10:00 Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Italia pledează pentru o reluare coordonată a deplasărilor pe teritoriul Uniunii Europene (UE) la 15 iunie, care ar putea deveni "Ziua Z" pentru turismul european, a declarat luni seara ministrul italian de externe Luigi Di Maio, informează marţi AFP.

"Lucrăm pentru a putea reporni toţi odată pe 15 iunie în Europa. Pentru turism, 15 iunie este într-un fel Ziua Z europeană", a subliniat ministrul în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Rai 1. "Germania aspiră să redeschidă (frontierele) pe 15 iunie (...), noi lucrăm la aceasta cu Austria şi cu alte ţări", a adăugat Luigi Di Maio.

Declaraţiile sale vin în întâmpinarea unui apel franco-german pentru o redeschidere a frontierelor cât mai repede posibil, apel lansat marţi de preşedintele Adunării Naţionale franceze, Richard Ferrand, şi omologul său german, Wolfgang Schaeuble, preşedintele Bundestag.

La ora actuală, redeschiderea frontierelor în interiorul UE este programată să înceapă la mijlocul lui iunie, însă până acum anunţurile au fost făcute disparat de ţările europene, în pofida apelurilor Comisiei Europene la o mai mare coordonare a acţiunilor.

Pe frontul italian, Luigi Di Maio speră să relanseze sosirile de vizitatori străini prin oferirea de "indicaţii unitare turiştilor" în toate regiunile. În caz contrar, "turistul nu va şti cum să se deplaseze dintr-o regiune în alta", a spus el. "Trebuie să salvăm ceea ce putem salva din (această) vară, pentru a-i ajuta pe oamenii noştri de afaceri", a subliniat ministrul italian.

Teoretic, deplasările între regiunile Italiei se vor face fără restricţii începând cu 3 iunie, însă o decizie finală este aşteptată la sfârşitul săptămânii, pentru că executivul este îngrijorat de situaţia din Lombardia şi din Piemont, în nordul ţării, două regiuni ce totalizau luni două treimi dintre noile cazuri de contaminare.

Luni seara, numărul de noi cazuri de contaminare a crescut în Italia cu numai 0,1% la nivel naţional, cu 300 de noi infectări. De la începutul epidemiei, 32.877 dintre persoanele care au contractat coronavirusul au decedat (92 de decese luni), dintre care în jur de jumătate de decese s-au înregistrat în Lombardia. În prezent, în Italia sunt încă declarate pozitive la coronavirus 55.300 de persoane. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.