COD GALBEN: 16-05-2021 Intre 06:20 si 09:00 se va semnala ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat marţi că pune capăt tuturor acordurilor şi înţelegerilor cu Israelul şi SUA, conform agenţiei palestiniene de ştiri Wafa, citată de DPA.

"Organizaţia de Eliberare a Palestinei şi statul Palestina renunţă începând de astăzi (marţi - n.r.) la toate acordurile şi înţelegerile cu guvernele american şi israelian", a spus Abbas la o reuniune de urgenţă, citat de Wafa.

Liderul palestinian a precizat că decizia vizează şi înţelegerile din domeniul securităţii. Abbas a ameninţat cu decizii similare şi în trecut, însă nu a implementat încă niciuna dintre ele.

Declaraţia lui Abbas vine ca răspuns la planurile Israelului de a anexa colonii şi Valea Iordanului din Cisiordania ocupată.

Abbas a mai spus că Israelul va trebui "să îşi asume toate responsabilităţile şi obligaţiile în faţa comunităţii internaţionale ca putere ocupantă asupra teritoriului statului palestinian ocupat", conform Wada.

Statele Unite, ca "prim partener al guvernului israelian de ocupaţie", vor fi "pe deplin responsabile de oprimarea poporului palestinian", a adăugat Abbas.

Noul guvern israelian intenţionează să anexeze colonii şi Valea Iordanului din Cisiordania, în acord cu planul preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu.

Planul, anunţat la sfârşitul lunii ianuarie, a fost extrem de criticat, iar palestinienii l-au respins de teama că ar recunoaşte revendicările israeliene asupra unor părţi din Cisiordania pe care le vor pentru un viitor stat al lor.

Leadership-ul palestinian boicotează guvernul american de când preşedintele american Donald Trump a recunoscut unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului la sfârşitul lui 2017. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.