Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Familia Marelui Ducat şi guvernul Luxemburgului au anunţat duminică naşterea primului copil al Marelui Duce Ereditar, care va prelua într-o zi conducerea ţării, informează AFP.

Bebeluşul, primul copil al cuplului moştenitor şi al cincilea nepot al suveranului Marele Duce Henri (şi al patrulea băiat), s-a născut duminică la scurt timp după orele 5 dimineaţa, a anunţat guvernul luxemburghez într-un comunicat.

 

Foto: (c) delano.lu


Fiu al Marelui Duce Ereditar, Prinţul Guillaume, şi al soţiei sale Stephanie, băieţelul se numeşte Charles Jean Philippe Joseph Marie Guillaume.

Copilul avea la naştere 3,190 kg şi 50 de cm. "Prinţesa, precum şi bebeluşul, sunt bine", a informat la rândul său curtea Marelui Ducat într-un comunicat, adăugând că părinţii abia aşteaptă să-l "prezinte populaţiei".

"Naşterea primului copil al cuplului moştenitor va fi salutată cu 21 de salve de tun trase de o baterie de artilerie instalată de armată pe înălţimile Fortului Thunhen", precizează guvernul.

În Luxemburg, rolul Marelui Duce este pur reprezentativ. Potrivit articolului 33 din Constituţie, el exercită singur puterea executivă, însă articolul 45 stipulează că toate acţiunile sale trebuie să fie contrasemnate de un ministru, care deţine responsabilitatea politică. În practică, Marele Duce se limitează prin urmare să respecte deciziile guvernului şi deputaţilor. AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto din deschidere: (c) Luxembourg Royals/Facebook 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.