Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat duminică ridicarea interdicţiei privind deplasările în afara comunităţilor locale, odată cu începerea relaxării restricţiilor instituite pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, care a provocat în Bulgaria 72 de decese de la începutul epidemiei, potrivit Reuters.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate în această ţară 23 de noi cazuri de COVID-19 şi au survenit patru noi decese provocate de această boală. Numărul total al cazurilor de COVID-19 confirmate în Bulgaria de la începutul epidemiei ajunge la 1.611.

Vorbind la o conferinţă de presă, premierul Boiko Borisov a spus că punctele de control dintre localităţi vor fi eliminate cel mai probabil miercuri, dar el a avertizat că cetăţenii trebuie să manifeste disciplină şi în săptămânile următoare. ''Trebuie să ne obişnuim să trăim cu virusul, acesta nu va dispărea într-un an sau doi'', a afirmat şeful guvernului de la Sofia, anunţând totodată că luni va fi pregătit proiectul de lege privind ridicarea stării de urgenţă care este valabilă până pe 13 mai.

Bulgaria a închis la jumătatea lunii martie şcolile, barurile, restaurantele, hotelurile, centrele sportive şi culturale, precum şi magazinele, cu excepţia celor alimentare şi farmaciilor. A interzis de asemenea socializarea în spaţiul public şi a introdus carantina obligatorie pentru aproape oricine intră în ţară.

Premierul Borisov a mai spus că şi alte restricţii vor fi ridicate în zilele următoare. Barurile în aer liber şi restaurantele vor fi deschise în urma inspecţiilor realizate de autorităţile locale de sănătate şi de protecţie a consumatorului.

Sportivii se vor putea antrena individual. ''Activităţile sportive individuale în aer liber sunt permise începând de mâine, nu însă şi competiţiile. Se vor deschide şi bazinele de înot, cu condiţia aplicării tuturor măsurilor de siguranţă'', a precizat şeful guvernului de la Sofia, care prognozează pentru acest an un deficit bugetar de circa 3% din PIB ca efect al măsurilor de izolare.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.