COD GALBEN: 21-01-2021 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 90 km/h in Județul Cluj; COD GALBEN: 21-01-2021 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 90-100 km/h. in Județul Suceava, Județul Neamţ; COD GALBEN: 21-01-2021 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Covasna, Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un jurnalist chinez, care - potrivit justiţiei - a denigrat atât Partidul Comunist, la putere, cât şi guvernul, a fost condamnat la 15 ani de închisoare, transmite vineri AFP.

Bloggerul Chen Jieren, fost angajat al oficiosului Ziarul Poporului, a fost condamnat joi de tribunalul popular din comitatul Guiyang, din provincia Hunan (centru), a anunţat instanţa într-un comunicat difuzat online.

Jurnalistul a fost condamnat pentru incitare la revoltă, extorcare, comerţ ilegal şi corupţie, potrivit tribunalului, care i-a aplicat şi o amendă de 7 milioane de yuani (aproape un milion de euro).

Tribunalul a stabilit că, începând cu anul 2015, condamnatul a difuzat pe reţelele sociale "informaţii false" în scopul de a obţine prin şantaj bani de la persoanele vizate de articolele sale. Totodată, el "a atacat şi a denigrat Partidul şi guvernul, organele judiciare şi personalul lor", potrivit curţii.

Într-un comunicat, asociaţia Chinese Human Rights Defenders (CHRD) a cerut Beijingului eliberarea imediată a jurnalistului. Potrivit CHRD, Chen Jieren, împreună cu mai mulţi apropiaţi ai săi, a fost arestat în vara lui 2018 la scurt timp după ce a difuzat pe site-ul său articole în care acuza de corupţie responsabili locali.

Potrivit aceleiaşi surse, jurnalistul lucrase anterior pentru Cotidianul tineretului, Cotidianul Beijingului şi Cotidianul poporului, organ al partidului la putere.

"Pedeapsa severă aplicată lui Chen reprezintă un avertisment clar pentru bloggerii independenţi şi pentru jurnaliştii-cetăţeni", a comentat CHRD.

Potrivit organizaţiei Reporteri fără Frontiere (RSF), China ocupă poziţia 177 din 180 în clasamentul privind libertatea presei la nivel mondial. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.