Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Statele Unite au raportat peste 1 milion de contaminări cu noul coronavirus doar pentru faptul că testează, a remarcat miercuri preşedintele american Donald Trump, subliniind că demersurile de testare a populaţiei din SUA se desfăşoară "mult mai bine decât în orice altă ţară din lume", relatează Reuters.

Comentariile preşedintelui, transmise pe Twitter, vin în contextul avertismentelor unor responsabili cu sănătatea publică din statele americane în sensul că lipsa de lucrători instruiţi şi de materiale limitează capacitatea de testare, notează Reuters.

"Singurul motiv pentru care SUA au raportat un milion de cazuri de coronavirus este că testarea noastră este muuult mai bună decât în orice altă ţară din lume", a punctat Trump pe Twitter. "Alte ţări sunt cu mult în urma noastră la testare şi de aceea raportează mult mai puţine cazuri", a explicat şeful statului.

Directorul Institutului naţional american pentru alergii şi boli infecţioase, Anthony Fauci, a afirmat marţi într-un interviu pe CNN că toţi americanii care au nevoie de un test pentru noul virus ar urma să poată fi testaţi până la finele lui mai - începutul lui iunie.

Pandemia a afectat economia Statelor Unite într-o măsură fără precedent de la Marea Recesiune, fiind previzibilă o contracţie în primul trimestru, pe fondul măsurilor stricte adoptate cu menirea de a încetini propagarea virusului şi care au dus la "închiderea" aproape totală a ţării, punând totodată capăt celei mai îndelungate expansiuni din istoria SUA.

Numărul americanilor care au solicitat ajutor de şomaj în ultimele cinci săptămâni s-a ridicat la 26,5 milioane, sau aproape unul din şase lucrători americani, iar pentru aprilie rata prevăzută a şomajului va depăşi 16%. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.