Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul britanic Boris Johnson a declarat luni că guvernul său va schiţa, în cursul zilelor următoare, planuri pentru o ridicare a restricţiilor impuse din cauza pandamiei de COVID-19, făcând totodată apel la britanici să continue să respecte măsurile de izolare pentru a evita o recrudescenţă, transmit Reuters, dpa şi AFP.

"Aceste decizii vor fi luate cu maximum posibil de transparenţă" şi guvernul se va "baza ca întotdeauna pe ştiinţă, aşa cum a făcut de la bun început", a asigurat Johnson, în prima alocuţiune susţinută la revenirea sa la lucru, după vindecarea de boala provocată de noul virus.

El le-a mulţumit britanicilor pentru respectarea măsurilor de izolare, menţionând că este conştient de faptul că "virusul aduce zilnic tristeţe şi doliu în casele din toată ţara" şi că "este cea mai mare provocare cu care s-a confruntat Regatul Unit după război".

Regatul Unit se apropie de "sfârşitul primei faze a acestui conflict", dar "trebuie să recunoaştem şi riscul unui al doilea vârf, riscul de a pierde controlul asupra virusului, pentru că acest lucru ar însemna nu doar un al doilea val de decese şi boală, ci şi un dezastru economic", a afirmat Johnson.

Guvernul vrea reducerea numărului de decese şi infectări, asigurarea protejării serviciile de sănătate, extinderea programelor de testare pentru virus şi dotarea personalului medical cu echipamente de protecţie înainte a trece la o "a doua fază" de răspuns la pandemie, a indicat premierul.

Ulterior, executivul "va începe treptat să ridice restricţiile economice şi sociale şi să repornească unul câte unul motoarele vastei economii britanice", a mai spus Johnson.

Marea Britanie a înregistrat, potrivit ultimului bilanţ al pandemiei, 152.840 de infectări şi 20.732 de decese în spitale. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.