Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a afirmat joi că deocamdată nu va închide frontierele ţării sale, cum au făcut alte state pentru a încetini pandemia de COVID-19, informează EFE.

"Am stabilit la această oră trei coridoare pentru circulaţia persoanelor şi mărfurilor. Nu avem intenţia să închidem (frontierele). Deocamdată nu există o astfel de necesitate", a spus liderul belarus în timpul unei întâlniri cu conducerea guvernului, potrivit portalului de ştiri online SB Belarus Segodnia.

Lukaşenko a explicat că autorităţile controlează deplasările persoanelor şi mărfurilor, o treabă "complicată şi costisitoare", însă ţara a ales această cale.

Liderul belarus a spus că în numai patru luni lumea s-a schimbat în totalitate şi a adăugat că "aliaţi care şi-au menţinut vreme de decenii deschise frontierele şi au construit bune relaţii au restabilit frontierele şi şi-au distrus relaţiile".

El s-a referit în special la închiderea frontierelor de către Rusia şi la impactul negativ pe care acest lucru l-a avut asupra economiei belaruse.

"La sfârşitul anului trecut şi la începutul acestui an a început pandemia petrolieră. Rusia a renunţat să livreze petrol în cantităţile necesare, ceea ce a constituit o lovitură grea pentru economia noastră", a mai declarat preşedintele belarus.

Al treilea factor care a avut un impact negativ asupra economiei belaruse a fost, potrivit lui Lukaşenko, "psihoza" generată de pandemia COVID-19. El şi-a exprimat convingerea că a sosit timpul să se dea dreptate autorităţilor belaruse pentru modul în care ele au combătut pandemia.

"Astăzi toţi vorbesc despre economie, despre cum vom trăi, despre faptul că 350 de milioane de oameni vor muri de foame, dar când eu am avertizat despre toate acestea în urmă cu o lună şi jumătate toţi au început să râdă de mine", a spus Lukaşenko.

În pofida recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de a adopta măsuri la nivel naţional, autorităţile belaruse au optat pentru acţiuni restrictive cu caracter parţial şi au pus accentul pe menţinerea activităţii economice.

Potrivit celui mai recent bilanţ, în Belarus se înregistrează 7.300 de cazuri de contaminare cu noul tip de coronavirus şi 58 de decese cauzate de COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.