

COD GALBEN: 17-05-2025 ora 10 Intre 17 mai, ora 10 – 17 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului
Missouri a depus plângere marţi împotriva Chinei, acuzând Beijingul că a disimulat gravitatea pandemiei de coronavirus şi a cauzat astfel "pagube", economice şi umane, "ireparabile" în acest stat american şi în lume, notează AFP.
Plângerea civilă, depusă de procurorul statului, Eric Schmitt, vizează guvernul, Partidul Comunist Chinez, precum şi alţi responsabili şi instituţii ale ţării. Ea îi acuză în special că au "ascuns informaţii cruciale" de la începutul pandemiei, au arestat avertizori de integritate şi au negat natura extrem de contagioasă a noului coronavirus.
Această disimulare a cauzat "o pandemie mondială inutilă şi evitabilă" care a antrenat pierderi în vieţi omeneşti şi consecinţe economice importante cu pierderi estimate la cel puţin câteva miliarde de dolari în acesta stat din centrul ţării, potrivit documentelor juridice.
Preşedintele american, Donald Trump, a făcut acuzaţii similare, apreciind că liderii chinezi ascund bilanţul real al pandemiei în această ţară, ceea ce Beijingul a dezminţit.
Beijing a fost dat în judecată în special pentru "tulburarea ordinii publice" şi "activităţi anormal de periculoase". Missouri reclamă despăgubiri materiale a căror valoare nu a fost precizată.
Peste 5.800 de persoane au fost testate pozitive în Missouri care a înregistrat cel puţin 177 de morţi, potrivit autorităţilor locale. Pe glob, mai mult de 2,5 milioane de persoane au fost contaminate şi peste 175.000 au decedat de COVID-19, boala provocată de coronavirus.
Potrivit procurorului republican Eric Schmitt, primele transmisii ale virusului între oameni au avut loc la începutul lunii decembrie la Wuhan, oraşul unde a apărut coronavirusul. Cu toate acestea, guvernul a lăsat virusul să se răspândească în ţară, apoi în străinătate, înainte de a lua măsurile necesare la sfârşitul lui ianaurie pentru a frâna contaminarea.
În timp ce ascundeau extinderea pandemiei, autorităţile chineze au oprit pentru ele echipamente de protecţie de bună calitate, autorizând însă exportul de echipament defectuos. Acest stocaj abuziv ar fi "pus în pericol viaţa personalului medical şi echipelor de salvare" în ţările afectate de COVID-19.
"Partidul Comunist Chinez a făcut ce fac regimurile autoritare: au ascuns adevărul pentru a-şi salva pielea", a comentat senatorul republican Ben Sasse, foarte critic împotriva Beijingului. "Odată ce americanii vor învinge acest virus infect, vom cere socoteală guvernului chinez corupt", a adăugat acest congresman de Nebraska într-un comunicat.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.foxnews.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.