Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a declarat miercuri că Washingtonul are motive puternice să creadă că autorităţile chineze nu au raportat cu promptitudine izbucnirea epidemiei cu noul coronavirus către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters.

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Departamentul de Stat din Washington, Pompeo a mai acuzat China că nu a raportat nici faptul că acest virus se transmite de la om la om (aşa-numita transmitere comunitară) "timp de o lună, până când deja (virusul) ajunsese în toate provinciile Chinei".

Preşedintele Donald Trump a afirmat sâmbătă că Beijingul ar trebui să suporte consecinţe, fără a preciza de ce tip, dacă a fost "responsabil cu bună ştiinţă" pentru pandemia noului coronavirus.

"Dacă a fost o greşeală, o greşeală este o greşeală. Dar dacă ei au fost responsabili cu bună ştiinţă, da, vreau să spun, atunci sigur că ar trebui să fie consecinţe", a declarat Trump reporterilor în cadrul conferinţei de presă zilnice.

Preşedintele Donald Trump a anunţat săptămâna trecută şi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul "proastei gestionări" a pandemiei noului coronavirus. Preşedintele Trump a mai declarat că OMS a "eşuat în îndeplinirea obligaţiei sale de bază şi trebuie trasă la răspundere". Liderul american a adăugat că OMS a promovat "dezinformarea" din partea Chinei în legătură cu acest virus care probabil a determinat o răspândire mai largă a acestuia decât ar fi fost cazul dacă organizaţia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza. AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.