Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Epidemia de coronavirus din Turcia începe să se aplatizeze şi ţara îşi propune să revină la normal după încheierea Ramadanului, la sfârşitul lunii mai, a declarat marţi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, citat de către agenţia de presă Anadolu, relatează Reuters.

Numărul de cazuri de COVID-19 au ajuns la 90.980 în Turcia, depăşind orice ţară în afara Europei şi a Statelor Unite, iar numărul de decese este de 2.140. La rândul său, Ankara a adoptat măsuri din ce în ce mai stricte pentru a reduce răspândirea epidemiei.

''Această pandemie a devenit cea mai mare criză de la cel de-Al Doilea Război Mondial în ceea ce priveşte consecinţele sale economice'', a declarat Erdogan în cadrul unei videoconferinţe cu oficiali ai partidului său, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP).

''Ne propunem o respectare maximă a măsurilor pe parcursul lunii Ramadanului şi, cu voia lui Dumnezeu, o tranziţie la viaţa normală pentru ţara noastră după vacanţă (la sfârşitul Ramadanului)'', a spus el.

În cadrul eforturilor de consolidare a acestor măsuri, Erdogan a afirmat luni că vor fi impuse măsuri de carantină timp de patru zile în 31 de oraşe începând de joi după, ordine similare date în ultimele două weekenduri.

Joi este sărbătoare naţională în Turcia, în timp ce vineri se marchează începutul lunii sfinte islamice a Ramadanului. Autorităţile turce au declarat că magazinele alimentare vor rămâne deschise joi şi vineri până la ora locală 14.00 (11.00 GMT) pentru ca populaţia să poată achiziţiona produse esenţiale. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.