COD GALBEN: 21-01-2021 Intre 08:30 si 10:00 se va semnala - local ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului in Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Mureş; COD GALBEN: 21-01-2021 Intre 07:00 si 10:00 se va semnala local, ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului. in Județul Cluj;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cancelarul german Angela Merkel şi-a manifestat joi sprijinul faţă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la întâlnirea prin videoconferinţă a liderilor G7, convocată de preşedinţia rotativă americană şi centrată pe pandemia de COVID-19, după ce preşedintele Donald Trump a suspendat contribuţia SUA la această organizaţie, transmite agenţia EFE.

''Cancelarul a evidenţiat că pandemia poate fi învinsă numai printr-un răspuns internaţional puternic şi coordonat'', a indicat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert.

Acesta transmisese şi miercuri un mesaj asemănător, în care a menţionat că ''guvernul german susţine multilateralismul şi OMS este un instrument relevant al acestuia'', mai ales în contextul acestei pandemii în timpul căreia ''activitatea OMS este foarte importantă'' şi ca atare organizaţie merită ''tot sprijinul nostru şi de asemenea finanţarea cuvenită''.

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la această organizaţie ''pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului", conform declaraţiei sale, liderul de la Casa Albă reproşându-i în special directorului general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, că nu ar fi luat măsuri de prevenire a pandemiei de COVID-19 şi apoi a gestionat-o prost.

Conform Washingtonului, această organizaţie ar fi acceptat fără o analiză critică informaţiile incomplete prezentate de China - căreia Ghebreyesus i-a mulţumit pentru ''transparenţă'' -, ar fi ignorat avertismentele timpurii ale Taiwanului privind transmiterea coronavirusului de la om la om şi s-a opus închiderii graniţelor ca măsură de stopare a răspândirii noului coronavirus.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, eitor online: Andeea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.