Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pandemia de coronavirus va domina agenda Uniunii Europene când Germania va prelua preşedinţia semestrială a Consiliului UE în a doua jumătate a acestui an, a scris ministrul de externe german, Heiko Maas, într-un articol de opinie publicat duminică de cotidianul Die Welt, citat de Reuters.

Germania va prelua preşedinţia Consiliului UE la 1 iulie, de la Croaţia, aminteşte agenţia de presă britanică.

Maas a fost tranşant în privinţa modului de gestionare la nivel global a crizei sanitare, criticând SUA pentru că au acţionat prea lent şi China, calificată drept un stat autoritar.

Pandemia de coronavirus a cuprins 214 ţări şi teritorii, până în acest moment înregistrându-se 1,6 milioane de infectări şi 106.000 decese, aminteşte Reuters.

"Vom avea o 'preşedinţie corona' pentru a învinge corona şi consecinţele sale", a scris Maas.

O reducere graduală şi coordonată a restricţiilor de circulaţie va fi unul dintre primele obiective "odată ce greul va fi trecut", a explicat şeful diplomaţiei germane, care a apreciat că blocul comunitar va trebui totodată să tragă învăţăminte din această criză, cum ar fi îmbunătăţirea protecţiei civile în UE şi achiziţiile şi producţia în comun de provizii medicale.

Există de asemenea nevoia de "a îndrepta greşelile" pe care criza le-a expus, a mai avertizat Maas în editorialul său, făcând referire la restricţiile asupra democraţiei şi a statului de drept "sub pretextul luptei împotriva corona, care sunt inacceptabile în Europa". AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.