COD GALBEN: 29-09-2020 ora 11 Intre 29 septembrie, ora 11:00 - 30 septembrie, ora 10:00 se va semnala 29 septembrie, ora 11:00 - 30 septembrie, ora 10:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Teroristul care a ucis sâmbătă două persoane şi a rănit alte cinci într-un atac cu cuţitul în localitatea Romans-sur-Isere din sud-estul Franţei este un sudanez care a acţionat singur, a anunţat Procuratura Antiteroristă franceză, relatează agenţia EFE.

Autorul atacului, identificat de presă drept Abdallah Ahmed-Osman, în vârstă de 33 de ani, este refugiat în Franţa din anul 2017. El va fi prezentat miercuri în faţa unui judecător de instrucţie în vederea inculpării.

Autorităţile au reconstituit desfăşurarea atacului, care a durat timp de circa 15 minute într-un perimetru de 300-400 de metri în centrul oraşului Romans-sur-Isere, unde suspectul a atacat cu cuţitul mai multe persoane în interiorul depozitului companiei unde lucra, apoi într-o măcelărie şi în plină stradă.

Iniţial a folosit un cuţit propriu, apoi un altul pe care l-a luat din măcelărie şi şi-a înjunghiat victimele în torace, abdomen şi spate. Un bărbat în vârstă de 55 de ani şi altul în vârstă de 44 de ani au murit, alţi cinci fiind răniţi.

Ministerul Public francez menţionează că în urma primelor cercetări rezultă că sudanezul a acţionat fără să fi primit ordine de la vreo grupare teroristă. Alţi doi bărbaţi din anturajul său arestaţi după atac au fost puşi în libertate fără acuzaţii.

Acest atac survine în timp ce în Franţa sunt în vigoare măsuri stricte de izolare din cauza pandemiei de coronavirus care până în prezent a provocat peste 10.000 de decese în această ţară. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.