COD PORTOCALIU: 05-07-2020 ora 10 Intre 05 iulie, ora 12:00 – 05 iulie, ora 23:00Fenomene vizate se va semnala 05 iulie, ora 12:00 – 05 iulie, ora 23:00Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Regina Elisabeta a II-a i-a urat prim-ministrului Boris Johnson ''o însănătoşire grabnică şi deplină'' şi i-a trimis un mesaj de susţinere logodnicei sale însărcinate şi familiei lui, relatează Reuters.

"Regina i-a trimis un mesaj lui Carrie Symonds şi familiei Johnson", a anunţat Palatul Buckingham.

"Maiestatea sa a spus că se gândeşte la ei şi că îi doreşte prim-ministrului o însănătoşire grabnică şi deplină", a mai precizat sursa citată.

Premierul britanic Boris Johnson, internat luni la terapie intensivă din cauza îmbolnăvirii de COVID-19, a fost noaptea trecută într-o stare stabilă, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt.

Oficialul a declarat presei că lui Johnson, spitalizat duminică, i se administrează oxigen prin mijloace standard, nu cu ajutorul altor dispozitive de asistenţă respiratorie. Premierul nu a avut nevoie de ventilaţie mecanică, a precizat purtătorul de cuvânt. Prim-ministrul "este în continuare într-o stare de spirit bună", a afirmat el.

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, depistat pozitiv în 27 martie, este primul lider al unei mari puteri despre care s-a confirmat că este purtător al coronavirusului. El a ajuns la spital după zece zile de izolare, timp în care a continuat să manifeste simptome specifice COVID-19. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)

 

Foto: (c) ANDREW PARSONS / DOWNING STREET / BUCKINGHAM PALACE HANDOUT / EPA 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.