Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Doi comisari europeni pledează luni pentru recurgerea la un împrumut european cu scopul de a face faţă crizei coronavirusului într-un articol de opinie publicat în ziare din Franţa şi din Germania, în care guvernul german este criticat pentru că se opune emiterii de coronabonduri, potrivit AFP.

Fără a numi direct Germania, comisarul european pentru piaţa internă Thierry Breton şi cel pentru economie, Paolo Gentiloni, cer celor 27 de state membre ale UE - într-un editorial publicat în ziarele Frankfurter Allgemeine Zeitung şi Le Monde - să-şi demonstreze "solidaritatea" creând un fond european finanţat prin impozite şi capabil să emită obligaţiuni pe termen lung.

Potrivit celor doi comisari, acest fond nu ar trebui totuşi să servească decât pentru finanţarea dezvoltării economice după criza declanşată de epidemia de COVID-19.

Unele state europene, între care Franţa şi Italia, au cerut recent Germaniei şi altor ţări din nordul Europei mutualizarea anumitor datorii pe fondul consecinţelor economice ale pandemiei.

Această mutualizare, sub forma de coronabonduri, este respinsă ferm de Germania, Olanda şi alte ţări din nord, care sunt mai riguroase din punct de vedere bugetar, notează AFP.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis vineri instituirea unui "Plan Marshall" european, prin bugetul UE pentru perioada 2021-2027, cu scopul de a relansa economia după criză.

În plus, Breton şi Gentiloni vor ca ideea lor să fie complementară planului promis Ursula von der Leyen. Potrivit lor, sumele vehiculate sunt de o asemenea factură încât UE are nevoie de un al "patrulea pilon" în plus faţă de celelalte trei constituie prin fondul de ajutor MES (Mecanismul European de Stabilitate), Banca Europeană de Investiţii şi iniţiativa pe termen scurt a UE pentru a garanta planurile privind şomajul parţial în statele membre.

Un lucru este sigur, "timpul presează" şi "trebuie să fim creativi", avertizează cei doi semnatari ai editorialului citat, publicat în ajunul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe UE care intenţionează să abordeze - în cadrul unei videoconferinţe - mijloacele financiare de luptă împotriva pandemiei.

Preşedintele Adunării Naţionale franceze, Richard Ferrand, şi omologul său german Wolfgang Schauble pledează pentru "mai multă solidaritate şi integrare financiară" în Europa în faţa crizei declanşate de epidemia de coronavirus într-un alt editorial, publicat de asemenea luni, în ziarele Le Figaro şi Frankfurter Allgemeine Zeitung. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.