Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul britanic Boris Johnson, atins de maladia COVID-19, a anunţat vineri prelungirea carantinei în care se află dincolo de cele şapte zile recomandate de autorităţile sanitare britanice, până când îi vor dispărea simptomele, potrivit AFP.

"Mă simt mai bine, am în continuare unul dintre simptome", "am în continuare temperatură", "trebuie să-mi continui carantina", a declarat el într-un scurt mesaj video pe Twitter, în care îi invită pe britanici să nu cedeze tentaţiei de a-şi părăsi domiciliul în acest weekend, în contextul în care Regatul Unit se află în izolare de 11 zile.

"Lucrăm din plin la programul nostru pentru a învinge acest virus", a declarat vizibil obosit şeful guvernului, care continuă să lucreze în reşedinţa sa din Downing Street de o săptămână.

Criticat pentru felul în care gestionează criza, guvernul britanic a promis să efectueze 100.000 de teste zilnic până la sfârşitul lunii şi a inaugurat vineri la prânz un spital de campanie la Londra, cu o capacitate iniţială de 500 de paturi, care însă poate fi extinsă până la 4.000.

Potrivit ultimului bilanţ publicat joi, COVID-19 a făcut aproape 3.000 de morţi în spitalele britanice.AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci; editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.