Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prinţul Charles al Marii Britanii a vorbit despre "dezolanta" sa infectare cu noul coronavirus într-un mesaj video difuzat miercuri, la două zile după ce fiul cel mare al suveranei britanice a încheiat perioada de autoizolare, informează DPA.

 



Moştenitorul tronului britanic, în vârstă de 71 de ani, a dezvăluit că se simte norocos că a avut doar "simptome relativ uşoare" ale bolii, în prima sa declaraţie publică după ce familia regală a Marii Britanii a confirmat săptămâna trecută că fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a a fost testat pozitiv cu COVID-19.

"Acum mă aflu de cealaltă parte a baricadei reprezentate de această boală, dar tot într-o stare de distanţare socială şi izolare generală", a declarat prinţul Charles în acel mesaj video, filmat în reşedinţa sa din Scoţia, unde îşi petrece perioada de autoizolare.

"Aşa cum am învăţat cu toţii, aceasta este o experienţă ciudată, frustrantă şi dezolantă, când prezenţa familiei şi a prietenilor nu mai este posibilă, iar structurile normale ale vieţii noastre sunt dintr-o dată eliminate", a adăugat el.

"Într-o perioadă fără precedent şi atât de îngrijorătoare din vieţile tuturor, eu şi soţia mea ne gândim mai ales la aceia care şi-au pierdut rudele în aceste circumstanţe foarte dificile şi speciale şi la aceia care sunt afectaţi de boală, izolare şi singurătate", a continuat prinţul Charles în acelaşi mesaj video.

Biroul de presă de la Clarence House, reşedinţa sa regală din Londra, a anunţat luni că prinţul Charles a încheiat perioada de autoizolare.

Clarence House a anunţat pe 25 martie că prinţul Charles a fost testat pozitiv cu COVID-19, însă nu a precizat momentul în care fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a a prezentat primele simptome ale bolii.

"Nu se poate stabili de la cine a luat virusul prinţul Charles, având în vedere numeroasele întâlniri pe care le-a avut pentru a-şi duce la îndeplinire îndatoririle sale publice în ultimele săptămâni", a precizat în acel moment biroul de presă de la Clarence House într-un comunicat.AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.