Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un responsabil al guvernului de la Belgrad, Branislav Blazic, a decedat după ce a contactat SARS CoV-19, au confirmat miercuri surse guvernamentale sârbe pentru cotidianul belgrădean Blic, citat de dpa.

Potrivit celulei de criză a guvernului sârb, alte patru persoane au decedat în ultimele 24 de ore de COVID-19.

Blazic, secretar de stat în Ministerul pentru Protecţia Mediului, fusese într-o vizită în oraşul său natal Kikinda, unul din focarele epidemiei de coronavirus pe teritoriul Serbiei, la mijlocul lunii martie.

Guvernul a confirmat că el a fost pacient din 25 martie, după ce fusese spitalizat cu simptome severe ale maladiei COVID-19.

Blazic era un membru proeminent al Partidului Progresist SNS al preşedintelui sârb Aleksandar Vucic.

Medici şi epidemiologici din această celulă de criză, care au zilnic informări pentru presă, nu au specificat cu cine ar fi avut contacte Blazic în cadrul administraţiei.

Numărul persoanelor confirmate ca fiind contaminate cu noul coronavirus a crescut cu 160 în ultimele 24 de ore, ajungând la 1.060, între care 28 de decese. Victimele, 21 de bărbaţi şi şapte femei, aveau o vârstă medie de 61,2 ani.

Serbia aplică un ansamblu de măsuri foarte restrictive, interzicând persoanelor vârstnice să se aventureze în exteriorul locuinţei lor şi a instituit restricţii de circulaţie între orele 17:00 şi 05:00.

Armata a instalat la Belgrad un al doilea centru spitalicesc de masă pentru persoanele testate pozitiv pentru noul coronavirus, dar care nu au dezvoltat deocamdată simptome grave.

Alte două mari centre au devenit operaţionale la Novi Sad şi Nis ca parte a eforturilor guvernului de a degaja spitalele supraaglomerate şi a limita propagarea epidemiei. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.