Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele indonezian Joko Widodo a declarat marţi stare de urgenţă naţională de sănătate publică din cauza pandemiei COVID-19 şi a anunţat măsuri de ajutorare a persoanelor cu venituri reduse, transmite Reuters.

Printre măsurile respective figurează extinderea ajutoarelor sociale, furnizarea de alimente pentru categoriile defavorizate şi acordarea de discounturi la preţul energiei electrice.

De asemenea, autorităţile de la Jakarta au anunţat că vor fi eliberaţi 30.000 de deţinuţi pentru a evita propagarea virusului SARS-CoV-2 în penitenciarele suprapopulate din Indonezia.

Un document emis de Ministerul Justiţiei şi Drepturilor Omului şi consultat de Reuters indică faptul că deţinuţii care au executat jumătate din durata pedepsei cu închisoarea vor fi eligibili pentru eliberarea condiţionată.

Bambang Wiyono, purtător de cuvânt ministerului citat, a precizat că aproximativ 30.000 de deţinuţi sunt vizaţi de această măsură.

Până în prezent, Indonezia a raportat 1.414 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 122 de decese, însă mai mulţi experţi cred că lipsa testării ascunde amploarea situaţiei reale.

Datele oficiale arată că în închisorile indoneziene se află 270.386 de deţinuţi, cu mai mult decât dublul capacităţii penitenciarelor. În multe dintre acestea condiţiile de igienă sunt precare, ceea ce face ca deţinuţii să fie şi mai vulnerabili noul coronavirus. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.