Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Donald Trump a anunţat că va discuta telefonic în cursul serii de joi cu omologul său chinez Xi Jinping, într-un moment în care pandemia COVID-19 se extinde cu rapiditate în rândul populaţiei din Statele Unite, transmite AFP.

În acest moment, în SUA se înregistrează cele mai multe cazuri de îmbolnăvire cu acest coronavirus de pe glob.

Întrebat în legătură cu atingerea "acestui record", Donald Trump a răspuns că el indică capacitatea SUA de a realiza teste, exprimându-şi totodată îndoială în legătură cu cifrele date publicităţii de autorităţile chineze.

Preşedintele SUA a precizat că discuţia telefonică cu omologul său de la Beijing este prevăzută pentru ora locală 21:00 (vineri, 01:00 GMT).

Conversaţia telefonică va avea loc pe fondul celei mai recente controverse din plan bilateral: Donald Trump a acuzat în repetate rânduri autorităţile chineze că au întârziat să comunice informaţii cruciale despre gravitatea consecinţelor îmbolnăvirii cu acest virus, a cărui răspândire ar fi putut fi, în opinia sa, limitată.

Totodată, preşedintelui american îi place să repete expresia "virus chinezesc", ceea ce irită China. El a apărat din nou, joi, utilizarea acestei formule, subliniind că noul coronavirus a fost detectat pentru prima dată în Wuhan, în inima Chinei.

În cursul acestei săptămâni, notează AFP, Donald Trump pare să îşi fi temperat poziţia, cerând americanilor să evite orice gest ostil faţă de persoanele de origine asiatică, pe care le-a numit "oameni minunaţi". Preşedintele american a negat însă joi că şi-ar fi moderat poziţia la cererea omologului chinez. Preşedintele Xi Jinping "nu mi-a cerut niciodată să îmi temperez vorbele", a dat asigurări liderul de la Casa Albă. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.