Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul ungar Viktor Orban i-a trimis o scrisoare secretarului general al Consiliului Europei, cerându-i 'să nu obstrucţioneze' eforturile Ungariei de combatere a epidemiei de coronavirus, după ce Marija Pejcinovic Buric a criticat legislaţia de la Budapesta privind starea de urgenţă, transmite joi MTI.

În scrisoare, Orban i-a solicitat secretarului general al Consiliului Europei să analizeze textul exact al proiectului de lege înaintat parlamentului şi să examineze practicile legale similare din alte ţări, a precizat joi şeful biroului de presă al premierului ungar, Bertalan Havasi, pentru agenţia de ştiri MTI.

"Dacă nu puteţi să ne ajutaţi în actuala criză, vă cer să vă abţineţi din a ne obstrucţiona eforturile", a precizat Orban.

Într-o scrisoare pe care i-a trimis-o marţi şefului guvernului de la Budapesta, Marija Pejcinovic Buric avertizează că urmăreşte "cu mare atenţie evoluţiile privind starea de urgenţă din Ungaria".

"În acest context, vreau să subliniez că măsurile pe care statele membre le iau în actualele circumstanţe excepţionale ale pandemiei trebuie să respecte constituţiile naţionale şi standardele internaţionale, precum şi esenţa principiilor democratice", a atras atenţia secretarul general al Consiliului Europei.

"O stare de urgenţă nelimitată şi necontrolată nu poate garanta că principiile de bază ale democraţiei vor fi respectate şi că măsurile de urgenţă care restricţionează drepturile fundamentale sunt strict proporţionale cu ameninţarea pe care se presupune că o combat", se mai arată în scrisoare.

"De asemenea, dezbaterea democratică în parlamentele naţionale, în media şi pe internet, precum şi accesul la informaţii şi documente oficiale sunt elemente esenţiale ale cărei ordini democratice şi libere şi de mare importanţă în situaţii de criză pentru a menţine încrederea în cadrul societăţii", a adăugat Marija Pejcinovic Buric.

Parlamentul ungar a blocat luni prima încercare a executivului premierului Viktor Orban de a prelungi pe o perioadă nedeterminată starea de urgenţă decretată în urma epidemiei de coronavirus şi de a guverna prin decrete, inclusiv fără control parlamentar.

Însă partidul premierului Viktor Orban, Fidesz, ar putea să obţină săptămâna viitoare adoptarea prelungirii stării de urgenţă prin procedură parlamentară ordinară, în acest caz majoritatea de două treimi deţinută de această formaţiune în legislativ fiind suficientă.

Controversatul amendament prevede, printre altele, pedepse de până la cinci ani de închisoare pentru persoanele care publică ''informaţii false'' care ''zădărnicesc sau îngreunează'' combaterea coronavirusului.

Mai multe ONG-uri şi organizaţii internaţionale, printre care Institutul Internaţional de Presă (IPI), au criticat proiectul.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand, a declarat luni că, ''în mod general'', măsurile adoptate de statele UE în cadrul stării de urgenţă pentru combaterea pandemiei de coronavirus trebuie să fie proporţionale şi provizorii, iar mass-media trebuie să rămână libere şi independente.

Între timp, numărul cazurilor confirmate de infectare cu coronavirus a ajuns la 261, a anunţat joi site-ul special al guvernului de la Budapesta, citat de MTI.

Numărul deceselor a rămas la 10.

O sută de persoane se află în carantină, iar numărul total al testelor efectuate este de 8.005. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.