

COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Majoritatea centrelor comerciale din Austria vor fi închise pentru a preveni extinderea epidemiei de coronavirus, zone turistice din Alpi vor fi puse în carantină şi zborurile către ţările europene unde epidemia se propagă cel mai rapid vor fi sistate, a anunţat vineri cancelarul Sebastian Kurz.
''Austria aproape se va închide, nu pentru mult timp, dar pentru o anumită perioadă'', a declarat Sebastian Kurz, potrivit agenţiei DPA.
Numai magazinele alimentare şi farmaciile vor rămâne deschise.
Valea Paznaun şi staţiunea St Anton, unde s-au înregistrat un număr semnificativ de îmbolnăviri de Covid-19, vor intra în carantină pentru două săptămâni. Turiştii străini care încă sunt în aceste zone vor putea să plece spre ţările lor.
Cancelarul Kurz a mai anunţat că începând de luni vor fi suspendate legăturile aeriene către şi dinspre Spania, Franţa şi Elveţia, ''statele unde noul coronavirus se propagă foarte rapid''. Zborurile către Italia, ţara europeană cea mai afectată de epidemie, au fost deja întrerupte.
De asemenea, vor fi introduse controale la frontierele cu Elveţia şi Liechtenstein, asemănătoare celor aplicate deja la graniţa cu Italia.
Austria are până în prezent confirmate 432 de cazuri de coronavirus şi un deces. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |