Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul britanic a creat luni o celulă pentru a lupta împotriva dezinformării şi a ştirilor false pe subiectul noului coronavirus, relatează AFP.

Noua unitate vizează să obţină o "imagine completă" a amplorii şi impactului dezinformării pentru a răspunde atunci când va fi considerat necesar, a precizat într-un comunicat Ministerul pentru Domeniul Digital, Cultură, Media şi Sport.

"Această sarcină cuprinde contacte regulate cu reţelele de socializare, care sunt bine plasate pentru a monitoriza interferenţele şi pentru a limita propagarea dezinformării, şi vizează să garanteze că suntem pregătiţi să acţionăm dacă va fi necesar", a afirmat ministrul Oliver Dowden, citat în comunicat.

De la începutul crizei, numeroase ştiri false despre noul virus - care a făcut peste 3.800 de morţi la nivel mondial din decembrie - au devenit virale. Serviciul de fact-checking al AFP a transmis deja că noul coronavirus nu a fost creat în laborator şi apoi brevetat şi că a bea apă nu face parte dintre măsurile de prevenţie.

La rândul său, Daily Telegraph, care a făcut o listă cu mai multe mituri şi teorii ale conspiraţiei, subliniază că uscătoarele de mâini nu ucid virusul, nici măcar cele ale inventatorului britanic James Dyson, şi că a-ţi pulveriza corpul cu alcool sau clor nu te protejează de infestare. Nici consumul de usturoi nu ajută la prevenirea infestării.

Carl Bergstrom, profesor la Universitatea Washington şi specialist în dezinformarea online, a explicat recent pentru AFP că majoritatea actorilor aflaţi la originea acestor ştiri false se folosesc de epidemie pentru "a genera venituri online" prin căutarea de vizualizări, sursă de venituri din publicitate, sau prin vânzarea de produse. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.