

O comisie parlamentară britanică a declanşat o anchetă asupra vacanţei luxoase a premierului Boris Johnson în Caraibe, pentru a afla cine a plătit-o, informează duminică presa britanică.
Potrivit săptămânalului The Observer, comisia parlamentară a Camerei Comunelor însărcinată cu supravegherea respectării de reguli ale vieţii parlamentare a declanşat o anchetă în acest sens la începutul acestei săptămâni.
Johnson şi logodnica lui Carrie Symonds, care au anunţat la sfârşitul lui februarie că aşteaptă un copil, au petrecut Anul Nou pe insula privată Moustique din arhipelagul Grenadine din Caraibe.
În declaraţia sa de avere în calitate de deputat, premierul a notat că această vacanţă, în valoare de 15.000 de lire sterline (17.300 de euro), i-a fost oferită de omul de afaceri David Ross, un donator al Partidului Conservator.
Însă Ross a stârnit confuzie negând, într-o primă etapă, că i-a oferit o asemenea sumă lui Boris Johnson, înainte de a reveni asupra afirmaţiilor sale prin intermediul purtătorului său de cuvânt şi a susţine că a fost vorba de un "beneficiu în natură".
Partidul Laburist, principalul partid de opoziţie, i-a cerut comisiei parlamentare declanşarea unei anchete. Downing Street nu a dorit să comenteze acest anunţ.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |