Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mai mulţi parlamentari s-au bătut miercuri în legislativul din Turcia în timpul discursului unui deputat de opoziţie care l-a acuzat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan de lipsă de respect faţă de soldaţii turci care au murit în Siria, relatează Reuters.

Zeci de parlamentari au luat parte la încăierare. Unii s-au urcat pe birouri sau au lovit cu pumnii colegi, în timp ce alţii au încercat să oprească bătaia, conform unei înregistrări video cu incidentul.

Engin Ozkoc, un parlamentar al Partidului Republican al Poporului (CHP), l-a acuzat pe preşedinte, într-o conferinţă de presă şi ulterior în postări pe Twitter, de lipsă de respect faţă de soldaţii care au fost ucişi săptămâna trecută în regiunea Idlib din Siria.

Ozkoc l-a acuzat pe Erdogan de iresponsabilitate pentru că a trimis trupe într-un conflict fără acoperire aeriană.

Purtătorul de cuvânt al parlamentarului, Mustafa Sentop, a condamnat declaraţia parlamentarului de opoziţie.

Procurorii de la Ankara au deschis o anchetă pentru suspiciunea de insultă la adresa preşedintelui, a relatat agenţia naţională de presă turcă Anadolu.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Irina Cristea, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.