Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american Donald Trump, care nu vizitează de obicei situri culturale în călătoriile sale oficiale, şi-a făcut timp luni pentru a vizita emblematicul Taj Mahal din India alături de soţia sa, Melania, relatează dpa.

Donald şi Melania, care au ajuns în India pentru o călătorie de 36 de ore, au făcut o escală în oraşul Agra pentru a vizita uimitoarea structură de marmură albă construită în secolul al XVII-lea de împăratul Shah Jahan în memoria primei şi celei mai iubite soţii ale sale, Mumtaz Mahal.

 

Video: ©AP



Cuplul prezidenţial şi anturajul lor au mers la Taj Mahal, pregătit atent înainte de vizită - animalele rătăcite au fost strânse cu câteva zile înainte şi toţi ceilalţi turişti, chiar şi cei care au rezervat online cu câteva luni înainte, nu au avut voie să intre în celebrul sit timp de şase ore începând de la amiază (06:30 GMT), a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei indiene.

Preşedintele şi prima doamnă au pozat pentru fotografi cu Taj Mahal în fundal şi s-au plimbat în jurul complexului, însoţiţi de un ghid care i-a informat despre istoria şi arhitectura monumentului. Cei doi au fost văzuţi discutând şi uneori ţinându-se de mână.

Este posibil ca Trump să aibă o slăbiciune pentru monument, notează dpa. În 1990, el şi-a numit un cazinou şi un hotel din Atlantic City - în prezent vândut - Trump Taj Mahal.

"Taj Mahal este impresionant. Un testament atemporal pentru bogăţia şi frumuseţea diversă a culturii Indiei. Mulţumesc, India!", au scris Melania şi Donald Trump în cartea vizitatorilor, pe care au semnat-o amândoi.

Ivanka Trump a pozat şi ea cu soţul ei, Jared Kushner, cu Taj Mahal în fundal.

Complexul este de obicei plin de vizitatori. Este principala destinaţie turistică a Indiei şi atrage între 7 şi 8 milioane de vizitatori anual.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu, ©AP, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.