Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alegătorii din Hamburg i-au administrat duminică un eşec electoral partidului conservator al Angelei Merkel, în plină criză internă, şi au exclus formaţiunea de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) din parlamentul regional, potrivit primelor estimări citate de AFP.

CDU, care îşi caută un lider şi o linie coerentă după ce succesoarea desemnată a Angelei Merkel a aruncat prosopul la jumătatea lunii februarie, a căzut pe locul al treilea, cu circa 11% din sufragii, faţă de 15,9% la ultimul scrutin din 2015, potrivit canalului public ARD.

"Este un fiasco", a comentat ARD, evocând "al doilea cel mai slab scor din istoria" partidului conservator după un 9% obţinut în 1951 în oraşul-stat Bremen.

Social-democraţii, în netă pierdere de viteză pe plan naţional, şi-au păstrat fieful cu 37,5% din sufragii, dar Verzii au crescut de la 12,3% la peste 25%, ceea ce reflectă valul ecologist din ţară după alegerile europene din mai 2019, pe fondul preocupărilor privind schimbarea climatică.

După ce s-a instalat din 2014 în cele 16 parlamente regionale ale ţării, depăşind chiar 20% în unele landuri din fosta RDG, AfD ar fi căzut la limită sub pragul de 5%, potrivit ARD.

În fine, liberalii din FDP ar putea ieşi şi ei din adunarea regională, fiind estimaţi cu un scor aflat uşor sub 5%. Acest partid s-a aflat în centrul unei recente crize politice în landul Turingia, unde un liberal a fost ales la preşedinţia regiunii cu voturi ale dreptei şi extremei drepte.

Scrutinul de la Hamburg, totuşi puţin reprezentativ pentru Germania cu cei 1,3 milioane de alegători ai săi de peste 16 ani înclinând către centru-stânga într-un oraş prosper, intervine în plină criză de identitate pentru partidul conservator.

CDU urmează să anunţe luni cine ar urma să vină la conducerea formaţiunii pentru a pregăti succesiunea Angelei Merkel, în orizontul lui 2021.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.