Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

NATO a salutat vineri anunţul referitor la încheierea unui acord între SUA şi talibani, secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, apreciind că acesta deschide calea unei 'păci durabile', timp ce Moscova a vorbit despre 'un eveniment important' pentru pacea în Afganistan, transmite AFP.

Washingtonul, prin vocea secretarului de stat Mike Pompeo, şi talibanii au declarat că vor semna acordul la 29 februarie, cu condiţia ca armistiţiul parţial de o săptămână să fie menţinut.

Documentul ar marca o cotitură majoră în conflictul din Afganistan, stabilind condiţiile unui acord ce ar putea permite în final Statelor Unite să-şi retragă trupele din această ţară după mai bine de 18 ani.

'Salut anunţul de astăzi potrivit căruia a fost încheiat un acord privitor la o reducere semnificativă a violenţelor în Afganistan', a afirmat Stoltenberg într-un comunicat.

'Este vorba despre un test critic al voinţei şi capacităţii talibanilor de a reduce violenţa şi a contribui la pace cu bună-credinţă. Aceasta ar putea deschide calea unor negocieri între afgani, a unei păci durabile şi garanţiei că ţara nu va mai fi niciodată un refugiu pentru terorişti', a subliniat secretarul general al Alianţei.

Misiunea NATO în Afganistan are desfăşuraţi 16.000 de militari cu rol de formare, susţinere şi consiliere a forţelor locale.

Anunţul de vineri al secretarului de stat al SUA, Mike Pompeo, a fost salutat şi de Moscova, Zamir Kabulov, reprezentantul special pentru Afganistan al preşedintelui rus, declarând pentru agenţia de presă Ria Novosti că 'va fi un eveniment important pentru procesul de pace în Afganistan'.

Kabulov a mai spus că speră că actuala criză politică din Afganistan, unde realegerea preşedintelui Ashraf Ghani este contestată, 'nu va incomoda semnarea' acordului de pace, şi a atras atenţia că 'munca adevărată va începe după aceea'.

Întrebat dacă va fi prezent la ceremonia de semnare, Zamir Kaboulov a afirmat că va merge dacă Rusia va primi o invitaţie oficială.

Rusia, care încearcă să aibă un cuvânt de spus în negocierile de pace din Afganistan, a organizat două întâlniri la Moscova între reprezentanţi ai talibanilor şi oficiali politici afgani în 2019, încheiate însă fără progrese vizibile.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.