Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Apărarea lui Julian Assange, ameninţat cu extrădarea în SUA, a anunţat miercuri că preşedintele american Donald Trump i-a oferit fondatorului WikiLeaks graţierea dacă el va declara că Rusia nu a fost implicată în scurgerea de emailuri interne ale Partidului Democrat american, informează AFP.

Această afirmaţie a fost făcută miercuri în faţa justiţiei britanice, în timpul unei audieri ce precede examinarea cererii de extrădare spre SUA a australianului de 48 de ani, care ar urma să înceapă lunea viitoare. Decizia nu ar urma să fie luată mai devreme de câteva luni.

În timpul acestei audieri, la care Assange a compărut prin video-conferinţă, apărarea lui a citat un document în care avocatul său Jennifer Robinson afirmă că această propunere a preşedintelui american a fost formulată prin intermediul deputatului republican Dana Rohrabacher.

În document se spune că Rohrabacher "s-a dus să-l vadă pe Assange şi i-a transmis, conform instrucţiunii preşedintelui, că el îi propune graţierea sau o altă soluţie dacă Assange... va spune că Rusia nu are nimic de-a face cu scurgerile din Partidul Democrat", potrivit agenţiei britanice Press Association (PA).

Judecătoarea a considerat că această dovadă poate fi admisă.

Casa Albă a respins rapid aceste informaţii. "Preşedintele nu ştie absolut nimic despre Dana Rohrabacher, nemaivorbind de faptul că acesta este un fost parlamentar. El (Trump) nu a vorbit niciodată cu acesta cu privire la acest subiect sau practic despre orice alt subiect. Este o pură invenţie", a denunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Stephanie Grisham, într-un comunicat.

Serviciile de informaţii americane au stabilit că emailuri ale Partidului Democrat au fost piratate de hackeri ruşi în cadrul unei campanii a Moscovei pentru influenţarea alegerilor prezidenţiale americane, în care Donald Trump se confrunta cu rivala sa democrată Hillary Clinton.

WikiLeaks a publicat în 2016, într-un moment-cheie din campanie, mii de emailuri piratate ale Partidului Democrat şi ale echipei lui Hillary Clinton, care au contribuit la discreditarea candidatei.

Deţinut în închisoarea Belmarsh din sudul Londrei după ce a fost arestat în aprilie 2019 la ambasada Ecuadorului în Regatul Unit, Julian Assange este cerut de Washington. El riscă în SUA până la 175 de ani de închisoare pentru spionaj.

Autorităţile americane îi reproşează că a pus în pericol unele dintre sursele lor în momentul publicării, în 2010, a 250.000 de note diplomatice şi circa 500.000 de documente confidenţiale cu privire la activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan.
Nicio urmărire nu a fost declanşată împotriva lui pentru emailurile Partidului Democrat. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.