Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Criticat pentru averea sa şi somat să explice etape stânjenitoare din trecutul său, miliardarul american Michael Bloomberg a devenit ţinta atacurilor la prima sa dezbatere televizată în vederea obţinerii învestiturii democrate pentru cursa prezidenţială din SUA din toamna acestui an, transmit joi Reuters, AFP şi DP.

La dezbaterea din Las Vegas, din Nevada, statul unde sâmbătă au loc alegeri primare în rândul Partidului Democrat în perspectiva scrutinului prezidenţial, au luat parte şase candidaţi - Bernie Sanders, Elizabeth Warren, Amy Klobuchar, Joe Biden, Pete Buttigieg şi Michael Bloomberg.

 

Foto: (c) Mike Blake / REUTERS


Toţi ceilalţi cinci contracandidaţi participanţi ai lui Bloomberg l-au acuzat pe acesta că încearcă să-şi croiască drum către Casa Albă cu ajutorul banilor şi au susţinut că rezultatele lui ca primar al metropolei New York şi ca om de afaceri vor duce Partidul Democrat către înfrângere în luna noiembrie.

''Aş vrea să vorbesc despre adversarul nostru. Un miliardar care tratează femeile drept tipe grase şi lesbiene cu faţă de cal. Şi nu, nu vorbesc despre Donald Trump, ci mă refer la primarul Bloomberg. Democraţii îşi asumă un mare risc dacă noi doar înlocuim un miliardar arogant cu altul'', a spus Elizabeth Warren.

În cursul ultimilor ani, Bloomberg a fost acuzat că a făcut comentarii misogine şi sexiste, iar câţiva avocaţi au apărat în justiţie femei care fuseseră discriminate în compania sa de presă, Bloomberg News.

Fostul primar al New York-ului nu a răspuns comentariilor lui Warren despre remarcile sale referitoare la femei.

Bloomberg, care nu ia parte la primele patru tururi de alegeri primare pentru a se concentra pe cele din luna martie, se plasează pe locul al doilea în rândul candidaţilor democraţi după Bernie Sanders, conform unui sondaj naţional Reuters/Ipsos publicat la 18 februarie.

 

Foto: (c) Caitlin Ochs / REUTERS


În timpul dezbaterii, Michael Bloomberg a afirmat că îşi foloseşte banii pentru o cauză importantă. ''Cheltuiesc acei bani pentru a scăpa de Donald Trump - cel mai rău preşedinte pe care l-am avut. Şi dacă pot reuşi acest lucru, va fi o mare contribuţie pentru America şi pentru copiii mei'', a spus el.

Mare favorit în sondaje pentru a-l înfrunta în luna noiembrie pe republicanul Donald Trump, senatorul Bernie Sanders a primit, la rândul său, partea sa de critici.

Dezbaterea din Las Vegas a survenit într-o perioadă importantă, cu trei zile înaintea caucus-ului din Nevada, al treilea stat care organizează alegeri primare democrate, după Iowa şi New Hampshire.

Atât Warren, cât şi Joe Biden, fost vicepreşedinte, l-au criticat pe Bloomberg pentru modul său de a trata femeile. Cei doi i-au cerut să-şi schimbe poziţia în legătură cu cazurile în care a încheiat acorduri de confidenţialitate cu femei pe care le-ar fi hărţuit. Bloomberg a refuzat, spunând că respectivele înţelegeri au fost făcute în mod ''consensual'' în speranţa că ele vor rămâne private.

''Nu îl vom învinge pe Donald Trump cu un om care are nu ştim câte acorduri de confidenţialitate şi un şir lung de cazuri de femei care spun că au fost hărţuite sau discriminate'', a afirmat Elizabeth Warren, care a avut cea mai agresivă dezbatere de până acum.

Michael Bloomberg a replicat spunând că sunt ''foarte puţine'' asemenea acorduri. ''Niciuna nu mă acuză de nimic. Poate lor nu le-au plăcut glumele spuse de mine'', a adăugat fostul primar al New York-ului.

 

Jim Biden a susţinut că Bloomberg nu a condus New York-ul foarte bine în timpul celor trei mandate de primar şi l-a criticat pentru politica ''stop-and-frisk'', care a permis poliţiştilor să oprească şi să percheziţioneze persoane pe stradă şi a ademenit un număr disproporţionat de afro-americani şi latino-americani.

Bloomberg s-a arătat ''îngrijorat şi stânjenit'' de sprijinul său pentru această politică şi a recunoscut că şi-a cerut scuze pentru poziţia sa.

''Nu este vorba despre a-şi cere scuze sau nu, este vorba despre această politică. Ea este aberantă. Şi în realitate este o încălcare a tuturor drepturilor pe care le au oamenii'', a accentuat Joe Biden.

După o discuţie despre propunerile economice făcute de Bernie Sanders, Bloomberg a afirmat că nu există un mod mai uşor de a-l vedea pe Donald Trump reales în funcţia de preşedinte al SUA.

''Este ridicol. Nu vom scăpa de capitalism. Am încercat asta, alte ţări au încercat-o - s-a numit comunism şi nu a funcţionat. Cel mai cunoscut socialist din ţară se întâmplă să fie un milionar cu trei case. Mi-a scăpat ceva'', a spus Michael Bloomberg referitor la Sanders.

Alegerile primare democrate din Nevada sunt primele într-un stat cu o populaţie mai eterogenă, după caucus-urile din Iowa şi New Hampshire, state cu populaţie majoritară albă. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.