

Guvernul britanic va dezvălui miercuri noul sistem de imigraţie bazat pe puncte care va fi utilizat în Regatul Unit post-Brexit, favorizând minţile ''strălucitoare'' faţă de ''lucrătorii puţin calificaţi'', relatează AFP.
"Răspundem priorităţilor cetăţenilor prin introducerea unui nou sistem bazat de puncte care va face să scadă numărul imigranţilor", a declarat, într-un comunicat trimis marţi seara, ministrul de Interne, Priti Patel, salutând un ''moment istoric'' care ''pune capăt liberei circulaţii''.
Sistemul va acorda puncte în funcţie de competenţe, calificări şi niveluri salariale şi va trata cetăţenii europeni şi non-europeni ''în mod egal''. Se preconizează că noul sistem va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, după încheierea perioadei de tranziţie care a început după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 31 ianuarie.
''Vizele nu vor mai fi acordate decât celor care au obţinut suficiente puncte'', precizează comunicatul, pentru a ''acorda prioritate celor mai bune talente'', cum ar fi ''oamenii de ştiinţă, inginerii şi profesorii universitari''.
Prin urmare, ministerul consideră că respectă ''mesajul clar'' transmis de poporul britanic în cursul referendumului din 2016 privind Brexitul şi la alegerile parlamentare din decembrie. Controlul imigraţiei a fost unul dintre subiectele principale în timpul campaniilor pentru aceste două scrutine.AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Daniela Juncu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |