

Guvernul ungar a anunţat joi lansarea unei noi consultări naţionale a cetăţenilor, pe tema indemnizaţiilor legale acordate deţinuţilor şi romilor, sever criticate în ultimele luni de premierul Viktor Orban, relatează agenţiile AFP şi MTI.
''Este lipsit se sens ca statul să plătească anual miliarde de forinţi condamnaţilor'' pentru condiţiile din închisori, a declarat la o conferinţă de presă şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas.
Guvernul ungar a anunţat în luna ianuarie suspendarea plăţii indemnizaţiilor acordate deţinuţilor drept compensaţie pentru condiţiile inadecvate din închisorile suprapopulate ale Ungariei. Potrivit executivului condus de Viktor Orban, organizaţii ''finanţate din străinătate şi care se pretind a fi organizaţii de apărare a drepturilor omului'' au reuşit să creeze un model de afaceri cu ajutorul unor asemenea dosare care pot fi câştigate în serie prin verdicte ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) ori ale instanţelor ungare.
Pe de altă parte, începând din luna septembrie Viktor Orban a respins plata unor despăgubiri de circa 300.000 de euro obţinute în instanţă de familii de romi care au reclamat segregarea şcolară a circa 60 de copii romi. Şeful executivului ungar a apreciat că este ''profund incorect'' ca familiile rome să ''obţină bani fără să muncească'', potrivit AFP.
Potrivit MTI, Gergely Gulyas s-a întrebat în faţa presei dacă este normal ca ''elevi care au absentat mai multe zile de la şcoală să merite compensaţii'' şi a sugerat că ar fi mai utilă o asistenţă care să reducă diferenţele dintre tinerii defavorizaţi şi societate în ansamblu.
''Guvernul are o opinie clară asupra acestor chestiuni şi ştie cum trebuie să le răspundă, însă pentru aceasta are nevoie de sprijinul societăţii'', a explicat şeful de cabinet al lui Viktor Orban.
În total nouă întrebări se vor regăsi în chestionarul din cadrul acestei consultări ce va fi trimis cetăţenilor unguri începând de la jumătatea lunii martie, consultare al cărei scop este ''restabilirea ordinii publice şi morale'', potrivit lui Gergely Gulyas. Întrebările vor fi prezentate săptămâna viitoare.
Iniţiativa este ultima dintr-o serie de consultări de acelaşi fel lansate de Viktor Orban, dar calificate drept demagogice de către adversarii săi.
Printr-o astfel de consultare desfăşurată în vara anului 2017 a fost testată opinia cetăţenilor Ungariei despre modul în care această ţară se poate împotrivi politicii UE privind migraţia şi miliardarului George Soros, acuzat de Viktor Orban că este un important susţinător al acestei politici ce urmăreşte ''să înece'' UE cu migranţi ilegali.
Noua consultare populară este criticată de ONG-uri, de reprezentanţi ai romilor şi de unii avocaţi, care avertizează asupra agravării prejudecăţilor faţă de romi.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |