COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 18 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Spania a anunţat miercuri că este gata să întărească misiunea NATO din Irak prin punerea la dispoziţie a unei părţi din contingentul său angajat în coaliţia internaţională împotriva grupării jihadiste Statul Islamic "dacă autorităţile irakiene îşi dau acordul", relatează AFP.

"Spania acceptă ca într-o primă fază, trupele noastre, care se află la Besmayah, în apropiere de Bagdad, să fie plasate sub egida NATO", a anunţat ministrul spaniol al apărării, Margarita Robles, la sosirea sa la sediul NATO pentru o reuniune cu omologii săi.

Miniştrii apărării din ţările membre NATO trebuie să-şi dea acordul pentru întărirea rolului Alianţei în Irak, unde americanii nu mai sunt văzuţi cu ochi buni după asasinarea la Bagdad a generalului iranian Qassem Soleimani.

Preşedintele Donald Trump le-a cerut aliaţilor din NATO să preia o parte din activitatea coaliţiei internaţionale, în special instruirea şi formarea trupelor irakiene.

NATO are o misiune de 500 de persoane în Irak, însărcinată cu instruirea forţelor irakiene. Ideea este de a întări misiunea NATO trecând în coordonarea ei trupe din ţările membre angajate în alianţa formată împotriva SI, notează AFP.

Spania şi-a dat acordul, cu condiţia ca autorităţile irakiene să accepte această soluţie şi ca militarii săi să nu fie angajaţi în misiuni de luptă, a precizat Margarita Robles.

"În acelaşi timp, avem contingente în alte regiuni ale Irakului care fac parte din coaliţie, la Taji sau la Al-Taqaddum (în regiunea Bagdad), iar acolo ei vor continua să activeze în cadrul coaliţiei", a precizat ea.

"Este foarte important ca prezenţa trupelor (...) să aibă loc mereu în acord cu guvernul irakian, cu societatea irakiană, pentru că noi suntem acolo într-o misiune de pace, nu suntem într-o misiune de luptă", a subliniat ea.

Autorităţile irakiene nu şi-au dat încă acordul pentru această soluţie. "Negocierile sunt în curs. Totul pare să indice că va exista această poziţie favorabilă a guvernului irakian", a precizat ministrul spaniol.

Misiunea NATO a fost sistată luna trecută, în acelaşi timp cu operaţiunile coaliţiei internaţionale împotriva grupării Statul Islamic, după decizia parlamentului irakian de a cere plecarea trupelor străine, decizie ce i-a vizat pe cei 5.200 de militari americani prezenţi în Irak, ca protest împotriva asasinării generalului Soleimani printr-o lovitură americană în apropierea aeroportului din Bagdad pe 3 ianuarie. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

Aliaţii din NATO au în vedere intensificarea activităţilor în Irak, la solicitarea preşedintelui american Donald Trump 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.