

COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate
Miniştrii francezi, şi în general funcţionarii publici plecaţi în deplasări de serviciu, vor fi obligaţi să folosească trenul în locul avionului pentru călătorii de până la patru ore, decizie prin care guvernul francez doreşte să dea un exemplu de măsură de protejare a mediului şi de combatere a schimbărilor climatice, relatează miercuri agenţia EFE.
Această regulă cu caracter general va avea totuşi şi unele excepţii, cum ar fi cazul ''deplasărilor urgente'', a declarat ministrul francez al tranziţiei ecologice, Elisabeth Borne.
De asemenea, membrii guvernului francez vor trebui să folosească autovehicule electrice sau hibrid în locul celor cu motoare pe benzină sau diesel, pe măsura înnoirii parcului auto ministerele urmând să cumpere numai astfel de vehicule.
Cei 2,4 milioane de funcţionari francezi vor putea beneficia la rândul lor de o dispoziţie prin care companiile pot oferi o bonificaţie de 200 de euro pe an salariaţilor care vin la serviciu cu bicicleta sau cu un autoturism folosit în comun pentru aceste deplasări la locul de muncă.
Pentru facilitarea folosirii autoturismelor electrice, la sediile administraţiei publice centrale franceze vor fi instalate 500 de staţii suplimentare de reîncărcare pentru aceste vehicule.
Pe de altă parte, Elisabeth Borne a anunţat măsuri pentru zonele cu risc de inundaţii din cauza creşterii nivelului mării sau al râurilor. Astfel, în zonele urbanizate de coastă ce riscă să fie inundate în următorii 30 de ani ca urmare a creşterii nivelului mării nu se va mai autoriza ridicarea de noi construcţii. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |