Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Parlamentul Macedoniei de Nord a ratificat marţi protocolul de aderare la NATO şi, ca un gest simbolic, a înălţat drapelul Alianţei la intrarea în sediul legislativului, transmite agenţia EFE.

''Cu 27 de ani în urmă, primul parlament după obţinerea independenţei a luat decizia strategică de a ne alătura NATO. Parlamentul s-a schimbat de multe ori, guvernele au venit şi au plecat, am trecut printr-un conflict armat, crize economice, dar a deveni membri ai NATO şi UE a fost constant principala noastră prioritate'', a declarat în plenul parlamentului de la Skopje preşedintele Macedoniei de Nord, Stevo Pendarovski.

Aderarea efectivă a acestei ţări la NATO se va produce după ce şi ultima ţară membră, respectiv Spania, va ratifica protocolul de aderare.

Parlamentul de la Skopje a urgentat ratificarea documentului înaintea dizolvării legislativului pe 16 februarie, urmând ca alegeri legislative anticipate să se desfăşoare pe 12 aprilie.

Macedonia de Nord a fost invitată să facă parte din NATO după ce guvernul de la Skopje a ajuns la un acord cu cel de la Atena privind soluţionarea unei îndelungate dispute legate de numele acestei ţări, în urma acestui acord Grecia ridicându-şi veto-ul care a împiedicat aderarea.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.