Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Lipsa unui acord până la finalul acestui an între Uniunea Europeană şi Regatul Unit cu privire la relaţia lor viitoare va fi urmată de trecerea la regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), ceea ce implică aplicarea de cote şi tarife pentru toate produsele britanice, a avertizat marţi negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, în Parlamentul European reunit în sesiune plenară.

''Perioada de tranziţie este una limitată, care poate fi prelungită cu un an sau doi, dacă ambele părţi sunt de acord. În cazul în care această perioadă nu va fi prelungită, atunci la finalul anului Regatul Unit va ieşi din piaţa unică europeană şi uniunea vamală. Această dată a fost aleasă de premierul britanic, nu de noi, şi care va veni cu consecinţele ei. În contextul actual, nu putem vorbi de un statu-quo dacă nu ajungem la un acord până la 31 decembrie, pentru că la acea dată trecem la regulile OMC'', a spus Barnier în dezbaterea consacrată mandatului propus pentru negocierea unui nou parteneriat între UE şi Londra.

Potrivit acestuia, viitoarea relaţie cu Regatul Unit va trebui să fie una ''lucidă şi exigentă''. În acest sens, Michel Barnier a subliniat că va negocia cu ''calm pentru a ajunge la un acord aprofundat cu un stat aliat'', dar cu respectarea integrităţii pieţei unice, care nu este un punct negociabil pentru Bruxelles.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susţinut că UE şi Regatul Unit trebuie să vizeze un acord de comerţ liber post-Brexit ambiţios şi Londra să nu se mulţumească cu o înţelegere minimă.

''Evident, Regatul Unit poate decide să fie mulţumit cu mai puţin, dar personal eu cred că ar trebui să fim mult mai ambiţioşi. Ambiţia noastră este absenţa drepturilor vamale, cote zero şi o relaţie comercială pentru toate bunurile, ceva ce nu am mai propus niciodată altcuiva'', a declarat Von der Leyen în hemiciclul PE.

În opinia şefei executivului comunitar, ar fi vorba despre ''un nou model de comerţ, o ambiţie unică în termen de acces la piaţa unică dar, evident, acest lucru ar necesita garanţii contra concurenţei neloiale şi protecţia normelor sociale, de mediu şi de consum''.

În intervenţiile lor, majoritatea eurodeputaţilor au accentuat că este important ca Londra să respecte regulile pieţei unice europene.

Eurodeputata irlandeză Mairead McGuinness, membră a grupului Partidului Popular European (PPE), a spus că Uniunea Europeană are nevoie de condiţii echitabile în viitorul său parteneriat cu Londra.

La rândul său, spaniolul Juan Fernando Lopez Aguilar, din grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor (S&D), care este şi preşedintele Comisiei de libertăţi civile a PE (LIBE), a insistat pe asigurarea respectării drepturilor fundamentale în viitoarea relaţie UE-Londra.

În intervenţia ei, eurodeputata olandeză Sophie in't Veld, membră a grupului Renew Europe, a afirmat că în viitorul parteneriat este important să se garanteze din partea Londrei protecţia datelor, dând ca exemplu Sistemul de Informaţii Schengen (SIS).

Acordul de retragere din UE pe care l-a negociat în mare măsură predecesoarea lui Boris Johnson la Downing Street, conservatoarea Theresa May, a făcut obiectul a numeroase prelungiri şi amânări, care au dus la demisia fostei şefe a executivului de la Londra şi la organizarea de alegeri anticipate în Regatul Unit, desfăşurate pe 12 decembrie 2019.

Acest acord prevede că actuala perioadă de tranziţie poate fi prelungită un an sau doi, cu condiţia ca Londra să solicite acest lucru înainte de 30 iunie. În toată această perioadă, efectele concrete ale Brexit-ului nu se vor face simţite, întrucât regulile pentru cetăţeni şi companii vor rămâne la fel ca înainte de Brexit. AGERPRES/(A-editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.