Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul britanic Boris Johnson a cerut personalului său să studieze posibilitatea construirii unui pod între Irlanda de Nord şi Marea Britanie, a informat luni un purtător de cuvânt citat de AFP.

Ideea nu este nouă, dar a fost readusă în discuţie sub conducerea lui Johnson, menţionează agenţia. Potrivit purtătorului de cuvânt, analiza este abia la început.

În Ulster, proiectul este susţinut de unii politicieni pro-britanici, care consideră că un pod ar întări legăturile cu provincia, slăbite după Brexit. Chiar liderul Partidului Democratic Unionist (DUP), Ian Paisley, i-a cerut în decembrie anul trecut premierului să construiască un "Boris Bridge" (Pod Boris) între Irlanda de Nord şi Scoţia, iar Johnson a răspuns atunci că ideea este "interesantă".

Există şi îndoieli privind fezabilitatea proiectului; adâncimea mării şi forţa vântului la care ar urma să fie expus podul prezintă dificultăţi, iar distanţa minimă între insule este de 19 kilometri. Potrivit unor experţi, podul ar trebui să fie chiar mai lung. De asemenea, în zona respectivă au fost aruncate în mare cantităţi mari de muniţie în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

Partidul Unionist din Ulster, deşi apără legăturile dintre Irlanda de Nord şi Marea Britanie, consideră că proiectul podului este "fantezist" şi subliniază că este nevoie mai degrabă de finanţare pentru multe drumuri, şcoli şi spitale.

În fine, AFP reaminteşte şi un antecedent nefericit al lui Johnson în legătură cu un pod: când era primar al Londrei, politicianul a lansat ideea unui "pod-grădină" peste Tamisa; proiectul a fost abandonat după ce s-au făcut cheltuieli de 53,5 milioane de lire (circa 63 de milioane de euro). AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.