Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Noul ministru-preşedinte al landului german Turingia, liberalul Thomas Kemmerich, numit săptămâna aceasta în urma unei alianţe foarte controversate cu extrema dreaptă, şi-a anunţat sâmbătă demisia după scandalul declanşat de alegerea sa cu ajutorul voturilor aleşilor extremei drepte, alături de care au votat cei ai propriului partid şi conservatorii, relatează AFP.

"Anunţ demisia mea din funcţia de ministru-preşedinte al Turingiei cu efect imediat", a declarat Thomas Kemmerich, membru ales al partidului liberal FDP.

A fost pentru prima dată în istoria postbelică a Germaniei când un partid de extremă dreapta a ajuns într-o alianţă cu formaţiunile tradiţionale, a căror politică este să evite cu orice preţ colaborarea cu astfel de partide atât la nivel naţional cât şi regional.

Obţinând voturile propriul partid liberal FDP, ale Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi ale partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Thomas Kemmerich l-a depăşit cu numai un vot pe actualul ministru-preşedinte al landului Turingia, Bodo Ramelow, membru al stângii radicale Die Linke şi susţinut de Partidul Social-Democrat (SPD) şi de Verzi.AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.