Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat luni, la Varşovia, că va ţine cont de interesele celorlalte ţări europene în discursul pe care îl va pronunţa vineri pentru a redefini doctrina de descurajare nucleară a Franţei, informează AFP.

După ieşirea Regatului Unit din UE, Franţa a rămas singura dotată cu armă nucleară între cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene.

"Referitor la problema nucleară, îmi revine sarcina să definesc interesele vitale şi voi ocazia să revin mai pe larg asupra acestui punct în discursul pe care îl voi pronunţa", a declarat şeful statului francez în cursul unei conferinţe de presă în prima zi a vizitei sale în Polonia.

Emmanuel Macron urmează să-şi exprime vineri dimineaţă punctul de vedere asupra "strategiei de apărare şi de descurajare" în faţa absolvenţilor celei de-a 27-a promoţii a Şcolii militare din Paris, potrivit Palatului Elysee.

"Vreau să spun clar că, în opinia mea, interesele partenerilor noştri europeni sunt întotdeauna luate în calcul. Voi reveni vineri cu precizări asupra doctrinei, dar şi asupra procedurilor şi modalităţilor pe care doresc să le propun cu privire la acest subiect în viitoarele luni partenerilor noştri", a adăugat el la Varşovia.

Un responsabil al conservatorilor germani ai cancelarului Angela Merkel a pledat luni pentru ca UE să dispună în viitor de propria sa forţă de descurajare nucleară, sugerând o punere în comun a arsenalului atomic francez.

La Varşovia, Emmanuel Macron şi-a exprimat din nou dorinţa ca "integrarea şi activitatea comune europene să se consolideze" în materie de apărare şi ca "Europa să se doteze cu un buget demn de acest nume în domeniu".

Foarte aşteptat de cercurile militare, discursul de vineri urmează să fie consacrat în principal descurajării nucleare în mandatul său.

În ianuarie 2018, Emmanuel Macron declarase că descurajarea face "parte din istoria noastră" şi că ea "va rămâne" astfel, promiţând reînnoirea până în 2035 a arsenalului nuclear francez.

Legea planificării militare adoptată în 2018 prevede consacrarea a circa 37 miliarde de euro întreţinerii şi modernizării arsenalului nuclear francez între 2019 şi 2025, adică peste 10% din suma globală acordată apărării pe şapte ani. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.