Senatul Statelor Unite a votat vineri împotriva audierii unor martori şi strângerii de noi dovezi în procesul privind demiterea preşedintelui Donald Trump, deschizând calea pentru achitarea rapidă a acestuia în următoarele zile, transmite Reuters.
Cu 51 de voturi la 49, Senatul aflat sub controlul republicanilor a pus capăt tentativei democraţilor de a audia martori cum ar fi fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională John Bolton. În legătură cu acesta, se presupune că ştie direct despre eforturile liderului de la Casa Albă de a face presiuni asupra Ucrainei pentru a ancheta asupra unui rival politic, fostul vicepreşedinte Joe Biden.
Aceste acţiuni au determinat Camera Reprezentanţilor, sub conducerea democraţilor să îl pună oficial sub acuzare pe Donald Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului, în decembrie.
Senatul este mai mult sigur că îl va achita pe Trump, pentru că sunt necesare două treimi din voturi pentru a-l demite pe preşedinte şi niciunul dintre cei 53 de republicani din Camera superioară a Congresului nu a anunţat că va vota pentru.
Donald Trump doreşte să fie reales la prezidenţialele de la 3 noiembrie, iar Joe Biden este adversarul politic cel mai bine situat pentru a-l înfrunta.
Verdictul în procesul preşedintelui Donald Trump va fi pronunţat "în următoarele zile", potrivit unui lider republican din Senat.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |