COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică accentuată COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică accentuată COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 13 Intre 13:50 si 15:00 se va semnala Grindină de dimensiuni medii (2...4 cm), averse torențiale(20...40 l/mp), frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului. in Județul Arad, Județul Timiş; COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 13 Intre 13:00 si 14:30 se va semnala Grindină de dimensiuni medii (2...4 cm), averse torențiale(20...40 l/mp), frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului. in Județul Timiş;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ayatollahul Ali Sistani, unul din cei mai înalţi clerici şiiţi din Irak, a cerut vineri organizarea cât mai rapidă a alegerilor parlamentare, pentru a pune capăt crizei care afectează ţara de patru lui, transmite AFP.

Apelul său este similar cu al mişcării de protest declanşate la 1 octombrie anul trecut. Contestatarii cer noi alegeri şi un prim-ministru independent în locul lui Adel Abdul-Mahdi, care a demisionat în decembrie sub presiunea manifestaţiilor de stradă.

Într-o predică ţinută de unul din reprezentanţii săi în oraşul Kerbala, sfânt pentru şiiţi, Sistani a transmis că este neapărat necesară accelerarea organizării alegerilor "pentru ca poporul să-şi poată spune cuvântul". Ayatollahul consideră că trebuie format cât mai repede un nou guvern şi trebuie luate măsurile corespunzătoare pentru alegeri libere şi transparente, cât mai curând posibil.

La Bagdad şi în sudul ţării, protestatarii - în majoritate tineri - cer o nouă clasă politică, eliminarea corupţiei, locuri de muncă şi condiţii mai bune de viaţă, menţionează AFP. Manifestaţiile au fost marcate de violenţe soldate cu 480 de morţi, cei mai mulţi din rândul demonstranţilor, conform unui bilanţ făcut de agenţia de presă pe baza informaţiilor din surse de securitate şi medicale.

Parlamentul irakian a adoptat o nouă lege electorală, dar nu a răspuns la majoritatea revendicărilor populare. Negocierile între forţele politice pentru desemnarea succesorului lui Abdul-Mahdi nu s-au încheiat, astfel încât acesta îşi exercită în continuare atribuţiile ca interimar.

Preşedintele Irakului, Bahram Saleh, a stabilit data limită pentru numirea unui nou prim-ministru la 1 februarie şi a avertizat parlamentul că în lipsa unei propuneri va desemna la conducerea guvernului persoana pe care o va considera "cea mai acceptabilă" pentru ţară. Şeful statului a discutat în ultimele zile cu diferitele blocuri politice pentru a găsi un candidat, a afirmat o sursă din cadrul preşedinţiei.

Potrivit unui responsabil politic citat de AFP sub rezerva anonimatului, dialogul este "tensionat", iar politicenii sunt în dezacord privind personalităţile deja cunoscute şi propun nume noi.

Ayatollahul Sistani a criticat în predica transmisă şi planul de pace în Orientul Mijlociu propus de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump. "Condamnăm cu vigoare planul nedrept care acordă legitimitate ocupaţiei" israeliene a teritoriilor palestiniene, a arătat clericul şiit. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.