COD GALBEN: 04-04-2020 ora 14 COD GALBEN: 05-04-2020 ora 21 Intre 21:00 si 03:00 se va semnala - intensificări temporare ale vântului, cu rafale de 55 - 60 km/h in Județul Constanta, Județul Tulcea;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Europarlamentarul grec Ioannis Lagos a rupt miercuri o imagine a drapelului Turciei în timpul unei sesiuni a Parlamentului European. Joi, Ankara a denunţat gestul"rasist", informează AFP.

Lagos a criticat Turcia, apoi a ridicat şi a rupt o foaie de hârtie pe care era imprimat steagul turc. "Nu faceţi altceva decât să alintaţi Turcia, care ne inundă cu fluxuri neîntrerupte de migranţi. Iar acest drapel turc este înmuiat în sânge. Singurul lucru de făcut este să strigăm 'Afară cu turcii!' ", a susţinut el.

Ales în PE pe lista partidului neonazist grec Zori Aurii, pe care îl reprezentase şi în legislativul de la Atena, europarlamentarul s-a declarat independent în iulie anul trecut, la numai câteva zile după ce şi-a preluat mandatul. La fel ca şi alţi foşti sau actuali membri ai partidului, Lagos este suspectat de legături cu uciderea rapperului Pavlos Fissas, cunoscut ca antinazist, în 2013.

Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a reacţionat joi la gestul lui Lagos, arătând pe Twitter că "mentalităţile rasiste ştiu cum rupem degetele care se întind spre drapelul nostru" şi avertizându-i pe "copiii răsfăţaţi ai Europei să stea la locul lor". El le-a cerut europenilor să spună "stop ostilităţii faţă de islam". "Aşteptăm de la Parlamentul European să facă ceea ce se cuvine în legătură cu acest clovn", a adăugat şeful diplomaţiei de la Ankara.

Raportorul PE pentru Turcia Nacho Sanchez Amor, care a vizitat ţara pentru prima oară săptămâna trecută, a comentat tot printr-un mesaj pe Twitter: "Nimic nu justifică gestul de a rupe un drapel (...) un gest regretabil. Retorica islamofobă obişnuită a extremei drepte nu este binevenită la Bruxelles.

Şi ministerul grec de externe a condamnat "orice gest care insultă un simbol naţional, în speţă simbolul naţional al Turciei" şi a susţinut într-un comunicat că "neonaziştii se reprezintă doar pe ei înşişi".

Incidentul din PE a avut loc în contextul intensificării în ultimele luni a tensiunilor dintre Turcia şi unele ţări europene, în special Grecia, din cauza revendicărilor turce asupra zăcămintelor de hidrocarburi din jurul Ciprului. UE a condamnat de mai multe ori forajele turce în estul Mării Mediterane, pe care le consideră ilegale.

Turcia şi UE au încheiat în 2016 un acord privind migraţia, în urma căruia a scăzut numărul refugiaţilor intraţi clandestin în Europa. Fluxul migrator declanşat în 2015 s-a intensificat însă din nou, recent, iar în 2019 Grecia a ajuns din nou principala poartă de intrare a migranţilor şi refugiaţilor în Uniunea Europeană. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

Foto: (c) news.am 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.