Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rusia şi-a anunţat joi intenţia de a-şi închide frontiera cu China, care se întinde pe o lungime de 4.250 de km, în cadrul măsurilor de combatere a propagării noului coronavirus, care a făcut până în prezent cel puţin 170 de morţi, potrivit AFP.

'Un ordin a fost semnat astăzi şi el a intrat în vigoare.Vom informa astăzi pe toată lumea despre măsurile luate privind închiderea frontierei în Extremul Orient' rus, a anunţat premierul Mihail Mişustin, citat de agenţiile de presă ruse, dar fără să ofere detalii cu privire la calendar şi nici dacă închiderea frontierei vizează şi porturile.

Ministerul de Externe rus a anunţat la rândul său, într-un comunicat, suspendarea temporară, începând de joi, a vizelor electronice pentru chinezi în punctele de trecere în Extremul Orient (rus), în enclava europeană Kaliningrad şi la Sankt-Petersburg, al doilea oraş ca mărime al ţării şi o importantă destinaţie turistică.

De asemenea, autorităţile i-au îndemnat pe ruşi să se abţină de la orice fel de deplasări în China, 'cel puţin dacă aceasta nu este absolut necesar'.

Moscova anunţase miercuri că îşi va limita legăturile feroviare cu China începând de vineri, 31 ianuarie, lăsând doar trenurile directe Moscova-Beijing, potrivit Reuters.

Rusia nu a înregistrat pe teritoriul său niciun caz de infectare cu noul coronavirus de la apariţia acestuia în oraşul chinez Wuhan.

Numeroşi chinezi, turişti şi muncitori, se află în Rusia, în special în Siberia şi Extremul Orient. Aceştia folosesc pe scară largă aeroporturile ruseşti ca punct de tranzit către ţările europene. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.