Un tribunal din Budapesta a decis că fuzionarea într-un singur grup a sute de media ungare favorabile premierului Viktor Orban încalcă legea, a anunţat miercuri ONG-ul Uniunea pentru Libertăţi Fundamentale (TASZ), relatează agenţiile EFE şi DPA.
Această organizaţie s-a adresat anul trecut justiţiei în legătură cu crearea în noiembrie 2018 a Fundaţiei de Presă şi Mass-Media Central Europeană (KESMA), în cadrul căreia au fuzionat 476 de ziare, website-uri de ştiri, reviste şi companii de publicitate deţinute de persoane apropiate premierului Viktor Orban.
Guvernul ungar a emis un decret prin care stabileşte că această fundaţie este o instituţie de ''interes naţional strategic'', prin urmare nu i se aplică legislaţia privind concurenţa.
Instanţa consideră însă că autoritatea ungară privind concurenţa a încălcat legea întrucât nu a verificat dacă există într-adevăr un interes de o asemenea magnitudine în faţa respectivei comasări.
În opinia ONG-ului care s-a adresat justiţiei, a fost creat astfel un imperiu media care din punct de vedere economic distorsionează grav piaţa presei, iar pe plan politic afectează pluralismul mass-media, într-o ţară unde oricum în presă mai sunt puţine voci critice la adresa premierului Viktor Orban.
Decizia comunicată miercuri nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea Supremă.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |